Max Blecher, Inimi cicatrizate

de Cutia cu litere acum 3 ani

Max Blecher s-a născut la Botoşani, în 1909, şi aspira să devină medic. La 19 ani, pe când se afla la Paris ca student la medicină, s-a îmbolnăvit de tuberculoză osoasă (morbul lui Pott), boală incurabilă pe vremea aceea, care l-a imobilizat treptat. Următorii ani i-a petrecut în diverse sanatorii din Franţa, Elveţia sau de la malul Mării Negre, dar boala s-a agravat, astfel încât în 1938 s-a stins din viaţă.

 

Romanul Inimi cicatrizate narează debutul bolii şi experienţa sanatoriului din Berck-sur-Mer (Franţa) trăite de autor. Depistat cu morbul în cauză, care produce măcinări ale oaselor şi abcese purulente ce trebuie curăţate cu eter, uneori pe viu, protagonistul romanului, numit (simbolic?) Emanuel, devine pensionar al sus-menţionatului sanatoriu, unde întâlneşte numeroşi pacienţi ce suferă de aceeaşi boală. Cu trunchiul fixat în ghips, întins pe o gutieră, un fel de targă cu roţi, tânărul trăieşte un simulacru de viaţă, în care totul trebuie să se ajusteze la condiţia de infirm. Între cei de-o seamă cu el, tineri mutilaţi de boală, ce îşi duc existenţa în carcase de ghips, se stabilesc legături de simpatie sau antipatie şi chiar iubirea îşi găseşte calea: eroul trăieşte o relaţie erotică, în limitele impuse de boală, cu o fostă pacientă însănătoşită şi o prietenie delicată faţă de o tânără ce moare sub ochii lui; se plimbă cu trăsura în mica staţiune sau pe ţărm, "evadează" câteva săptămâni, locuind cu chirie într-o vilă pe malul mării. În final, cu speranţa însănătoşirii, este transportat cu trenul în Elveţia, la un alt sanatoriu.

 

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi