Maus, singurul roman grafic care a luat premiul Pulitzer

08 august 2012

Maus este o bandă desenată - roman grafic - care a făcut istorie culturală, vorbind, în texte şi imagini, despre istoria mare, văzută prin fanta unor biografii trăite. Zoopersonajele fabulei sale intitulată Povestea unui supravieţuitor (cu cele două panouri - Prin venele tatălui meu curge istorie, şi Şi-aici încep necazurile mele) sunt şoareci (evreii), pisici (germanii), porci (polonezii) sau câini (americanii). Fiinţe ataşante, cu o umanitate pe care măştile animaliere nu o pot disimula. Eroii - Art (adică autorul însuşi) şi Vladek (tatăl-povestitor al lui Art) istorisesc, prin detalii sensibile, momentul Holocaustului şi al emigrării americane a familiei Spiegelman, cu tot evantaiul lor de semnificaţii morale şi sociale.

Art Spiegelman s-a născut în 1948 la Stockholm. Ajuns în SUA şi trăitor la New York, devine o figură-far a benzii desenate americane underground a anilor 70-80, iar de la jumătatea anilor 80 devine universal cunoscut graţie BD-ului său Maus, cel pe care, recent, editura Art l-a publicat în versiune românească (traducere Cristian Neagoe).

A început să deseneze timpuriu, a urmat cursuri de desen şi a izbutit să-şi publice primele încercări grafice pe când avea doar 16 ani. În 1968, după terminarea unor cursuri de artă şi filosofie, creează un fanzin, apoi, din 1975, publică împreună cu Bill Griffith, comix-ul Arcade, în paginile căruia găzduieşte figuri celebre ale benzii desenate americane, precum Robert Crumbm S. Clay Wilson sau Justin Green.

Colaborează, de asemenea, la revistele Real Pulp, Young Lust şi Bizarre Sex. În 1986 publică primul volum din Maus, urmat de un al doilea, în 1991. Este prima oară când o bandă desenată atrage atenţia criticilor de artă. Cartoanele care au stat la baza albumelor vor constitui obiectul unei expoziţii la Muzeul de Artă Modernă din New York, iar în 1992, Maus primeşte, uluitor, premiul Pulitzer. În 1993, intră în redacţia New Yorker, unde publică BD, ilustraţii de interior dar şi numeroase coperţi ale revistei.

Cea mai faimoasă dintre ele este, fără îndoială, cea care a deschis primul număr New Yorker după evenimentele din 11 septembrie 2001, una dintre cele mai puternice evocări grafice ale dezastrului suferit de Turnurile gemene. Critic virulent al politicii lui George W. Bush şi mereu nemulţumit de conformismul politicii editoriale ale celor de la New Yorker, Art părăseşte publicaţia şi se lansează într-o lungă serie de conferinţe de-a lungul şi de-a latul SUA, în care propovăduieşte valoarea media a benzii desenate (serie care poartă numele generic Commix 101).

În ianuarie 2012, graficianul a publicat Metamaus, un making off al albumului pe care vi-l prezentăm.

Citeşte restul articolului aici. 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART