mal armé… ma larme est… m’allarmait

de Felicia Antip acum 8 ani

Să cutez? N-am avut si nu cred că voi mai avea vreodată prilejul de a-mi clama uluirea, admiraţia fără margini, credinţa că este unic, că nimeni n-ar putea să facă ceea ce face el.

Nu voi pleca deci urechea la avertismentele bunului simţ, ale simţului măsurii, ale conştiinţei propriilor mele limite şi voi ieşi din perimetrul competenţei mele. Intenţia mea nu este însă nici de a face critică de poezie nici de a analiza opera lui Mallarmé şi nici de a aprecia criteriile de selecţie ale lui Şerban Foarţă sau exactitatea ştiinţifică a comentariilor lui. Tot ce doresc este să-i mulţumesc public pentru fericitele rezultate ale probelor de elasticitate, plasticitate, cameleonism, rezistenţă la temperaturi înalte şi joase (plus alte atribute ale expresivităţii) la care supune de patru decenii limba română şi pentru minunăţiile în miriade de culori sclipitoare risipite în peste cincizeci de cărţi (originale sau traduceri, cu menţiunea că traducerile sunt şi ele originale în amândouă accepţiile acestui cuvânt).

Pe coperta cărţii scrie Stéphane Mallarmé, Album de versuri în traducerea lui Şerban Foarţă. A fost tipărită în 2010 de Editura Art. In interior este descrisă ca o ediţie bilingvă, - revăzută şi adăugită şi se precizează că Şerban Foarţă semnează nu numai traducerea, ci şi prefaţa, glosele şi iconografia. Prima ediţie a apărut în 1988, cea de-a doua în 2002.

Aşadar, încă o şlefuire, o şi mai intimă contopire cu poezia care, nedetronată de nici o alta, continuă să fie cea mai intangibilă şi mai singulară dintre reginele liricii. Nici o poezie nu i-a luat-o înainte în privinţa intraductibilităţii, nu este mai greu de convins să trăiască în altă limbă. Mallarmé a legat laolaltă vorbe care zguduie sau încântă mai ales prin potrivirea dintre sonorităţile lor. Le-a prefăcut în note împreunate după o metodă numai a lui care generează o muzică şi sofisticată şi plină de sensuri. Cum să treci măiestrita îmbinare într-un sistem de comunicare cu alt tipar fonetic-morfologic-sintactic, păstrând atât înţelesurile cât şi subtila armonie, atunci când aceste înţelesuri sunt lunecoase, aleatorii, subordonate senzaţiilor vizuale şi acustice, mai ales dacă trebuie să treci dintr-o limbă scrisă trăgând cu ochiul la etimologie într-o limbă cu scriere aproape perfect fonetică, în care „monsieur scriem, monsieur citim"?

Citiţi articolul în întregime în revista România literară. 

Vă recomandăm şi