Lupta pentru libertate: Fata pierdută, de D.H. Lawrence

de Evelina Bidea acum 5 ani

Iubitorii de literatură clasică se pot bucura de apariția volumului Fata pierdută, poate cel mai accesibil roman al lui D.H. Lawrence. Pasiunea lui Lawrence pentru psihanaliză și teoria lui potrivit căreia simțurile au întâietate și omenirea a ajuns în punctul în care trebuie să se reîntoarcă spre atavism pentru a se revitaliza sunt două dintre cele mai puternic conturate teme ale cărții. Ca și în celelalte romane ale sale, și aici Lawrence reușește să facă praf, cu ironie și foarte mult umor, teoriile referitoare la moralitatea castă și la absoluta nevoie de interzicere a iubirii libere.

Pornind de la descrierea vieții în orășelul minier în care se naște eroina romanului, viață care poate fi clasată sub calificativele castității și înălțimii morale, naratorul identifică una dintre problemele majore ale societății închistate în dogmele creștine: numărul din ce în ce mai mare de fete bătrâne.

Ironia cu care naratorul judecă acest tip de viață este savuroasă, cu atât mai mult cu cât este făcută în stilul romanelor victoriene, iar rezultatul este că acestea ies destul de ciufulite din conflict.

Păstrând stilul grandios al romanelor clasice, perspectiva din-afară, naratorul își plimbă telescopul analitic de la aspectul dezolant al orașului minier până către interiorul Casei Manchester, interior din lemn masiv, integrat în perete, de o grandoare care o înnebunește pe mama Alvinei. Marele supraviețuitor al epocii clasicismului grandios, James Houghton, tatăl Alvinei, este un personaj ridicol. Pasionat de ideea comerțului, acesta face tot felul de investiții din cele mai proaste, pierzând cu ușurință întreaga avere a familiei.

Citiţi restul articolului aici.

Vă recomandăm şi