Legenda jidovului rătăcitor, în cheie modernă

de Adriana Gionea acum 5 ani

Iţic este una dintre poveştile tragice lăsate în urmă de Holocaust. Totuşi, nu despre moarte a vrut să ne aducă aminte Pascale Roze, ci despre extraordinarul unor lucruri fireşti, dar nepermise celor hăituiţi. Când au devenit lucrurile fireşti extraordinare? Atunci când evreii din cartierele sărace ale Varşoviei au vrut să aibă şi alte scopuri în viaţă în afară de supravieţuirea de pe-o zi pe alta, în magherniţe murdare şi întunecoase. Iţic era unul dintre ei. Pentru oamenii ca Iţic, pe care istoria i-a lăsat de izbelişte, robinetul cu apă caldă, apartamentul curat şi cele două maşini de cusut erau comorile unei destinaţii paradiziace, unde nu se mai murea de foame, iar cititul gazetei într-o altă limbă însemna certitudinea supravieţuirii în ţara de adopţie, necucerită, încă, de fascişti.

Timid şi tăcut, aproape mut, Iţic avea toate „defectele" unui om fragil, care nu va supravieţui unei existenţe ostile. Salvarea lui a fost Maryem, fata vecinilor. Visătoare, volubilă şi emancipată, Maryem îşi dorea să ajungă la Paris, unde încorsetările unor tradiţii străvechi nu o vor mai ajunge din urmă. Iţic ar fi vrut să-i cumpere lui Maryam rochiile şi apa de colonie demne de o veritabilă damă pariziană. Dar, până atunci, va trebui să devină sluga unui frate căpătuit în Germania, să-l înfrunte, să fie un bărbat hotărât să plece, pe cont propriu, în Franţa, unde va coborî-n mina ocolită de oamenii care nu s-au născut evrei taman cand a început delirul hitlerist, să înveţe franceza pentru a nu se face de râs în ţara fericirii lui Maryem.

Ai spune că viaţa lui Iţic este un Bildungsroman clasic. Totuşi, finalul nu prezintă maturizarea eroului şi intrarea în graţiile femeii dorite, ci apropierea unor noi încercări. Iţic ajunge, în cele din urmă, la Paris. Îşi deschide un atelier de tricotaje. Devine un meşteşugar perseverent şi chibzuit, preocupat de studiile copiilor săi. Asemenea multor evrei speriaţi de sărăcie şi de refuzul „naţionaliştilor" de a-i angaja, iritaţi de accentul străin, Iţic îşi găseşte refugiul în micul său atelier. Meşteşugul este noua lui credinţă, iar maşinile de cusut, pentru care-a economisit o viaţa, devin un talisman împotriva mizeriei, mereu la pândă, gata să-i înhaţe familia. Dar toate se pierd în faţa întrebărilor fără un răspuns logic. Fiul său îl întreabă despre evrei, despre antisemitism, o veche epidemie a conştiinţelor roase de intoleranţa faţă de o cultură pe care nu o înţeleg.

Citiţi restul articolului aici.

Vă recomandăm şi