JULIO CORTÁZAR – „a sta pe loc e fizică și a înainta e metafizică”

05 ianuarie 2015

Trec fără rezerve deschiderea seriei de autor Julio Cortázar de la Editura Art pe lista principalelelor evenimente ale anului literar 2014, an în care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului argentinian. Primele două volume apărute sunt Câștigătorii (primul roman publicat de Cortázar, tradus acum de Coman Lupu) și Ocolul zilei în optzeci de lumi.

Ocolul zilei în optzeci de lumi a avut o primă versiune în limba spaniolă în anul 1967 și constituie o colecție de eseuri traduse pentru Art de către Marin Mălaicu-Hondrari. Eseurile reprezintă un miscelaneu ce reunește pagini de proză scurtă, cronici de carte, comentarii muzicale (gânduri despre concerte de jazz sau despre tangourile lui Gardel), poeme, impresii de călătorie, fragmente autobiografice, reflecții asupra propriei arte narative, anecdote, speculații abstracte alături de întâmplări care îl au în centrul lor pe motanul lui Cortázar – însoțite de fotografii, desene sau diagrame alb-negru. Colajul este aparent dezordonat, însă cât se poate de potrivit pentru ca inteligența, creativitatea, erudiția, imprevizibilitatea și dispoziția ludică care îl definesc pe Julio Cortázar să își găsesc aici expresia ideală. Pornind de la titlul cărții lui Jules Vernes, Cortázar îi oferă cititorului o călătorie aparent descentrată, dar vie, constând în zeci de pătrunderi eterogene în lumea sa spirituală sau în realitatea sa imediată.

Citeşte în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART