Viaţa secretă a marilor scriitori – zodia Gemeni

06 iunie 2017

Viața secretă a marilor scriitori este o încântare pentru toate simțurile. De la poveștile savuroase – cunoscute și mai puțin cunoscute – despre autorii iconici din Renaștere până în zilele noastre, la ilustrațiile haioase, calitatea hârtiei și designul paginilor, acest volum este o mică bijuterie ce nu trebuie să lipsească din biblioteca unui cititor împătimit.

Pentru a putea reține preaplinul de informații ce se revarsă din paginile acestei cărți, recomand citirea acesteia pe îndelete, iar în acest sens vă propun o incursiune în lumea scriitorilor pe zodii. Și, pentru că suntem la finalul lunii mai, prima oprire va fi zodia Gemeni.


Arthur Conan Doyle (22 mai 1859 – 7 iulie 1930), de origine scoțian, creatorul faimosului detectiv Sherlock Holmes, a dus o viață de gentleman englez. A studiat medicina la Universitatea din Edinburgh, dar a fost un eșec ca medic generalist și un complet dezastru ca oftalmolog, motiv pentru care ducea lipsă de pacienți. Se baza totuși pe accidentele rutiere pentru a se menține pe linia de plutire. A început astfel să scrie romane istorice în speranța unui trai mai bun.


În 1891 a dat lovitura când ziarul The Strand a început să îi publice aventurile lui Sherlock Holmes în foileton. Popularitatea personajului ajunsese atât de mare încât fanii detectivului au protestat împotriva omorârii acestuia chiar și în fața casei autorului, așa că, s-a văzut nevoit să-l readucă la viața după nouă ani de la apariția ultimei sale aventuri, Ultima problemă

Botezat inițial cu numele Sherringford Hope, celebrul personaj Sherlock a mai suferit de-a lungul timpului și alte schimbări. Imaginea sa a fost inițial asociată cu cea  a pictorului francez Toulouse-Lautrec – gras, scund și cu barbă – și probabil ar fi rămas așa dacă cei de la Strand nu ar fi considerat că trebuie să fie atrăgător pentru femei. Ilustrațiile înfățișând un bărbat subțire și impecabil îmbrăcat fac parte din lungul drum pe care Sherlock l-a parcurs pentru a deveni imaginea emblematică din zilele noastre.  


Citește continuarea pe bookishstyle.ro.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART