Gelozia lui Robe-Grillet: Teorema unui love-story anunţat

de Alina Purcaru acum 6 ani

Formula teoretizată de Robbe-Grillet o rupea cu tot ceea ce s-a înţeles pînă atunci ca funcţional într-un roman: intriga, mărirea şi decăderea personajelor, comentariul social (fie el şi implicit, emis prin înseşi descrierile menite să recompună o epocă, un loc şi cutumele caracteristice) jocul emoţiilor sau angrenajul de resorturi psihologice. Nimic din toate astea nu va mai încăpea în cărţile scriitorilor care au intrat sub umbrela şcolii noului roman (Claude Simon şi Natalie Sarraute sînt, pentru cititorii români, poate cei mai cunoscuţi). Scuturat de orice urmă de emotivitate şi de mărcile realismuluide tip frescă, nou tip de proză îşi propunea să elibereze creativitatea scriitorului de imperativele care normaseră, pînă atunci, modul de construcţie al unui text bazat pe naraţiune.

Ce rămîne atunci? Din personaje, o serie de mişcări, desfăşurate ca şi cînd ar marca timpi pe o imaginară tablă de şah, mişcări înregistrate în descrieri ce include şi cele mai mici detalii. La nume s-a renunţat - după cum s-a renunţat la întreaga convenţie a personajului de roman -, ori au fost înlocuite cu simple aplelative aleatorii. În Gelozia, de exemplu, identităţile actanţilor ni se prezintă ca într-o scară gradată, în care punctul zero ar fi marcat de lipsa completă a unui nume - e cazul personajului care spune povestea, soţul gelos şi narator absent - urmat de o situaţie intermediară, cea a femeii iubite, identificată doar printr-o iniţială, A. şi, în fine, de varianta în care un prenume e totuşi acceptat; e cazul lui Franck, suspectul care e mereu în preajma lui A., şi care ar putea fi un anonim oarecare.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi