„Fiecare ființă e la fel de bătrână ca viața…”

30 martie 2016

          Mia Couto ne deschide o ușă către lumea oamenilor din Mozambic, o ușă pe care n-o mai putem închide (ignora) după ce am citit cartea Veranda cu frangipani. Îmbrăcată într-o poveste polițistă, narațiunea este, de fapt, o excavare, o dezgropare de „morți”, o explorare în adâncurile ființei a istoriei unei nații ce pare a nu-și mai găsi identitatea pentru că și-a rătăcit reperele, valorile și tradițiile.
         Totul începe cu spiritul mortului, trezit din somn de generațiile care și-au pierdut busola, spirit ce din trecut privește spre prezent și viitor, spre cei vii în care se păstrează, chiar și la nivel de ADN fizic și sufletesc, moștenirea celor de dinaintea lor. Ruptura de trecut presupune, însă, și ruptura de propria identitate, nu mai există continuitate în existența fiecărui individ, nici în societate.
         Fiecare personaj e o ocazie pentru scriitor să depene o poveste despre obiceiuri din Mozambic – de pildă, (falsa) vrăjitoare Naozinha vorbește despre talismane, interpretarea viselor și a simbolurilor din natură, iar bătrânul-copil Navaia Caetano este martor al superstițiilor și credințelor din popor. Prin personajul polițistului Izidine Naita scriitorul ne oferă ocazia să ne întrebăm cum găsim echilibrul între ce e modern și valorile tradiționale ale unei societăți, până unde e bună schimbarea? E prezent, desigur, și reprezentantul coloniștilor portughezi, un bătrân ce a găsit în Mozambic leagănul singurătății sale. Directorul azilului de bătrâni, Vasto Excelencio, este personificarea soldatului care a luptat pentru o cauză pe care n-o mai înțelege, pe care n-o mai regăsește în valorile societății. Și devine unul dintre corupți, dintre cei care-și rătăcesc toate valorile morale, ajungând să fie orb și surd la nevoile altora, inclusiv ale soției sale, devenind un robot al „puterii”, un guru al comerțului cu arme. Iar femeile (asistenta medicală, soția directorului azilului de bătrâni) stau mărturie pentru lipsa de sens, depersonificate, deposedate chiar și de rolul de mamă, negăsindu-și locul într-o societate care se rupe de trecut, nu se împacă cu prezentul și nu are încredere în viitor.

Citește în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART