Familia, o creatură fascinantă

de Răzvan Timar acum 9 luni

Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, dar eu de foarte, foarte multe ori pățesc să aud despre o carte, să mi se pară interesantă și, după câteva zile, să uit complet de ea până când mă „împiedic” de o recenzie sau o ediție nouă, proaspăt lansată, a operei respective. Așa a fost cazul și cu Familia mea și alte animale, pe care am ochit-o pe când făcea parte din colecția YoungArt și avea coperta aceea dubioasă și colorată, cu o puzderie de animale îngrămădite pe ea. Acum, volumul semnat de Gerard Durrell și-a făcut loc în colecția Cult a celor de la Art și vine într-o prezentare mai elegantă, iar eu am reușit în sfârșit să ajung să o citesc.

Familia Durrell e departe de ceea ce ai numi o familie normală, fiecare membru ieșind în evidență prin felurite… excentricități tipice lui. Într-o bună zi, la insistențele unuia dintre copii, doamna Durrell acceptă să se mute cu toții în Corfu, pentru a scăpa de vremea mohorâtă din Anglia și a oferi familiei sale șansa unui nou început. Ajunși acolo, cei patru frați împreună cu mama lor, trec prin tot soiul de aventuri, schimbând nu mai puțin de trei locuințe și adoptând nenumărate animale.

Recunosc că titlul m-a făcut să cred că lectura va fi una din cale-afară de comică și că am pornit la drum cu așteptări dintre cele mai mari în privința hohotelor de râs pe care cartea mi le va smulge, așa că am fost ușor dezamăgit să descopăr, încă de la început, că titlul nu era o metaforă, așa cum am intuit, ci se referă, în mare măsură, la dragostea nemărginită a naratorului-autor pentru tot ce se poate încadra la categoria „faună”. Să nu mă înțelegeți greșit, cartea are o grămadă de momente haioase și situații absurde care vor face să apară zâmbete sincere până și pe cele mai morocănoase fețe, doar că nu a fost pură comedie, așa cum m-am așteptat, ci un soi de reality show amestecat cu un documentar mai neconvențional, peste care au fost presărate întâmplări amuzante, aproape exagerate, dând naștere unui nou tip de lectură.


Citește în continuare pe blogul lui Răzvan Timar.


Vă recomandăm şi