Familia aflată în pragul unei crize…de nervi
Puţini au putut să descrie frământările unei familii tulburate, folosindu-se de umor, fără a cădea în grotesc. Bora Ćosić reuşeşte să redea sensibilitatea unui preadolescent ce-asistă la bizareriile unui spaţiu familial dominat de un tată alcoolic, de o mamă anxioasă şi de un bunic veşnic pus pe harţă şi ursuz. Tabloul familial nu este unul sumbru. Replicile şi culorile sunt vii atunci când lumea este filtrată prin ochii unui copil aflat în căutarea acelor soluţii ieşite din comun. Rolul familiei mele în revoluţia mondială este un simbol al scriiturii subversive, amintindu-ţi de rănile fostei Iugoslavii.
Acţiunea romanului este plasată în Belgradul celui de-al Doilea Război Mondial, dar Bora Ćosić vrea să ajungă, de fapt, la Iugoslavia lui Tito. Familia dezlânată, unde toţi vorbesc numai pentru sine, reflectă absurdul unei societăţi schizofrene, anticipând crizele naţional(ist)e. Dar să lăsăm politica! Mai bine ne-am uita la familia aflată în pragul unei crize...de nervi. Banalul nu mai trece neobservat. Fiecare gest, dialog şi crâmpei din cotidian va ricoşa în oglinzi nevrotice.
„Mama a cusut un săculeţ. Pe săculeţ a brodat: "Ziare". L-a mai brodat şi pe tata cum stă pe toaletă, cu pantalonii în vine, şi citeşte. Lucrătura era în trei culori: una pentru tata, alta pentru pantaloni şi alta pentru "Ziare". Pe săculeţ, tata arăta de parcă era viu, atâta doar că avea chelie, ceea ce nu corespundea realităţii. Probabil că l-a brodat aşa ca să se răzbune. În săculeţ, puneam hârtie de ziar tăiată de bunicul cu un cuţit de bucătărie. Ziarele puteau fi folosite numai şi numai după ce le citea tata. Despre toate acestea am scris eu o compunere: "Viaţa noastră în closet şi în general". Ce porcărie de şcoală mai e şi asta, care scotoceşte prin vieţile oamenilor? N-am mai pomenit aşa ceva!, s-a lamentat mama, iar eu i-am răspuns: Ce vină am eu?".
Romanul nu urmărește rigoarea epică. Este mai degrabă un album de scene familiale pline de haz. Nu este hazul familiei tihnite, ci medicamentul unor neîmpliniri personale. Dar, pentru copilul aflat la graniţa pubertăţii, crizele şi problemele adulţilor mai au rezonanţele unei dramolete pline de ifosele mătuşilor isterice, de trucurile unchiului rămas un playboy fără glorie şi de îmbufnarea bunicului obosit, ce se crede îndreptăţit să-i potolească pe toţi. Citind replicile, ai crede că asişti la un spectacol de teatru, iar Bora Ćosić este un regizor talentat. Scriitura este spontană, dar ascunde abilitatea unui ceasornicar pregătit să regleze minutarul stărilor sufleteşti. Aceste stări nu au timp să devină prabuşiri interioare. Ele virează imediat spre comicul involuntar specific unor oameni mari ce se iau prea mult în serios. Părinţii sunt actorii care nu-şi permit să mai schimbe decorul penibil şi decrepit, iar copilul nu mai poate fi păcălit.
Spre final, pe frontul de acasă, armele se întorc. Soldaţii ruşi ajung în Belgrad şi fac revoluţii în casa familiei. Mătuşile sunt în culmea fericirii, au parteneri de conversaţii, acceptând, resemnate, că nu vor ajunge la actorii americani din reviste. Bunicul respiră uşurat. Acum poate scoate liniştit paginile interzise, pitite sub parchet. Revoluţia mondială nu are cine ştie ce roluri pentru familia din romanul scris de Bora Ćosić. Dimpotrivă, scena lor se micşorează, ei fiind nevoiţi să-şi alegă noi repertorii, aşa cum vor şi alţi tovarăşi, băgaţi de partid în casa lor. Dar tatăl le-a făcut loc şi s-a mutat la vecina mereu bârfită. Ea neagă aventura şi jură că nu au făcut altceva decât să citească nişte romane deocheate. Mama nu crede. Se ajunge la partaj şi vecina câştigă maşina de tocat. Mamei îi rămâne o nostalgie trezită de fiecare dată când are de cârpit mai puţine perechi de izmene.
