Elogiul fumurilor boeme

01 iulie 2010

Volumul colectiv Primul meu fum, de la editura Art, semnat, printre altii, de nume cu rezonanta ca psihologul Aurora Liiceanu sau scriitorii Livius Ciocarlie si Andrei Codrescu, a fost lansat miercuri seara, intr-o atmosfera destinsa, pe terasa barului Green Hours.

Cartea, aparuta in seria “Prima data”, reuneste, sub semnaturile a 28 de scriitori, poeti, artisti, traducatori, experiente, stari, emotii declansate de fumat, “cea mai benigna dintre intoxicarile curente”, asa cum enunta subtitlul acesteia.

La discutiile cu iz de tutun bun au luat parte psihologul Aurora Liiceanu, jurnalistul Costi Rogozanu, scriitorii Jean Lorin-Sterian, Adrian Schiop, Cristian Neagoe, Vasile Ernu, dansatoarea Vava Stefanescu, coregraful Paul Dunca, poetii Dan Stanciu, Dan Sociu si Elena Vladareanu, precum si artistul Mitos Micleusanu. Participantii au introdus povestile personale din colectia intinsa pe parcursul a “256 de pagini de fum, gata sa treaca din text direct in plamanii cititorilor”, in “cadre-cheie din laboratoarele biografice ale autorilor”, asa cum se arata in prefata cartii, semnata de jurnalista Andra Matzal, care este si coordonatoarea volumului.

Aurora Liiceanu considera ca in exersarea acestui obicei “mediul conteaza”: “nimeni, daca ar trai singur in padure, nu s-ar apuca de fumat. Fiecare, pana la urma, isi face un raport personal intre el si tigari, fumat. Eu admir oamenii care fumeaza doar in vizita, eu asa as vrea sa fiu, dar imi pare foarte rau ca nu pot”.

Vasile Ernu a povestit despre primele sale experiente legate de fumat, despre observatiile care l-au dus la stabilirea unor tipologii de consum: “Imi placea cum se fuma, imi placea sunetul, am vazut o generatie tanara care aparea cu un anumit tip de deconectare, diferit de experientele altor varste. Cred ca fumatul nu era o forma de viciu, ci o forma de deconectare si de rezistenta. Alta la indemana nu mai era”, isi aminteste scriitorul de origine ucraineana.

Cartea “Primul meu fum” este a patra din colectia lansata anul trecut de editura Art, care mai cuprinde inca trei aparitii: “Prima mea betie”, “Primii mei blugi”, “Prima mea dezamagire in iubire”.

Citiţi articolul în revista Renne aici.

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART