Drumul spre iad şi înapoi

de Ioan Todoran acum 6 ani

Personajul principal al romanului este întreţinut de către un unchi de-al său, lucrează doar ocazional şi după ce semnele îi apar în palme (rănile făcute de piroanele folosite la răstignirea lui Iisus) este dus la spital, însă toţi cred că şi le-a produs singur: doctorii, "colegii" de servici din barul în care mai lucrează. La uşa sa încep să se adune creştini care văd în întâmplarea asta un miracol şi o ocazie pentru ei de a-şi striga necazurile.

Urmează o călătorie lungă, nu neapărat de găsire a sinelui, şi un mesaj oferit deloc subtil: că greşelile din trecut se întorc mereu pentru a-ţi cere plata. Am fost puţin sceptic (da, sunt superficial, prefer benzile desenate color), însă m-am trezit prins rapid de poveste şi am citit cu poftă, povestea fiind fluentă, plus că am fost foarte impresionat de către Lorenzo Mattoti care realizează câteva tablouri deosebit de expresive, chiar hipnotice pe alocuri. Figura beţivului fără nume este cea a unui uriaş blând, care la început se scaldă în neputinţă: locuieşte într-un oraş brutal, în care mizeria nu reprezintă excepţia, ci regula, iar doctorii sau poliţiştii, care ar trebui să fie oarecum de partea binelui sunt ori doar sarcastici ori la fel de nepăsători în faţa mizeriei dominante ca şi celelalte persoane care alcătuiesc şi produc mizeria.

Citeşte restul articolului pe Bookblog.ro.

Vă recomandăm şi