Despre sinucidere. Discurs asupra mortii liber alese, de Jean Améry

de Delia acum 5 ani

Motto: "Lumea omului fericit este diferita de cea a nefericitului. Ca si in cazul mortii, lumea nu se schimba, ci se termina." - Wittgenstein, Tractatus logico-philosophicus.

Si acest volum vine pe linia interesului pe care mi l-a starnit una dintre problemele acute ale omenirii, a intrebarilor pe care mi le pun si a raspunsurilor pe care le caut!

Si am incercat sa privesc acest eseu din doua puncte de vedere, primul fiind amprenta biografiei autorului asupra perceptiei vietii, al doilea punct de vedere referindu-se la dualitatea problemei, a celor doua fatete ... sinucigasul defecteaza ca urmare a lipsei resurselor psihice necesare depasirii depresiei profunde si a sentimentului inutilitatii continuarii unui parcurs aflat la limita esecului, sau datorita unei extrem de realiste viziuni asupra ispasirii condamnarii la viata, utilizand asumarea cerebrala a liberului arbitru.

Din punct de vedere psihologic, social, filozofic si religios, sinuciderea a suscitat dintotdeauna studii si analize amanuntite ... si totusi, inca nu stim mai nimic. Nu intelegem problema in cele mai subtile amanunte. Nu stim cum putem ajuta. Nu stim daca avem dreptul sa intervenim. Ne raman insa regretele.

Din punctul de vedere al biografiei autorului, citesc pe internet ca: "Jean Améry (1912 - 1978), născut Hanns Chaim Mayer a fost un important eseist de origine austriacă, mare parte din opera sa fiind dedicată experienţelor trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi explorării conceptelor de evreu şi victimă. A studiat literatura şi filosofia la Viena. Améry a fost, de asemenea, implicat în mişcările de rezistenţă anti-naziste din Belgia, acţiuni care l-au trimis în lagărele de concentrare, suferind îndelungate torturi din partea Gestapoului. După Auschwitz şi Buchenwald, a fost eliberat, în 1945, la Bergen-Belsen. În 1978, Améry s-a sinucis printr-o supradoză de somnifere."

Si Primo Levi s-a sinucis. In 1987, cand Elie Wiesel a spus: "Primo Levi died at Auschwitz forty years earlier"! "The Black Hole of Auschwitz"! Si imi amintesc paginile emotionante scrise in "Mort de surd" de catre David Lodge (gandindu-se la Primo Levi) in timpul vizitei facute de personajul sau in campul de la Auschwitz: "nimic din ce ai trait tu nu poate semana cu ce s-a intamplat acolo. Fireste ca te coplesesc mila, tristetea, mania, dar, indiferent de intensitatea sentimentelor care te inunda, esti constient ca nu sunt decat niste lacrimi insignifiante in fata acestui ocean de jale nesfarsita. Poate ar fi fost bine sa plang, ma gandesc ca asa mi-as fi simtit inima mai usoara (...). In final, tot ce poti sa faci este sa te lasi in voia propriei micimi in fata a ceea ce s-a petrecut aici si sa bucuri ca n-ai fost prins in acest vartej malefic - ca victima sau calau, deopotriva. Printr-o intamplare a propriei mele ignorante, trecerea prin acest taram a avut asupra mea un impact care n-are cum sa se mai stearga vreodata ».

Jean Amery si Primo Levi sunt doar doua exemple din lumea literara, asupra carora au lucrat insurmontabil pana la urma, post traumatic, perfide si de neuitat amintiri din tragica experienta a nazismului in contextul identitatii iudaice. Un exemplu de cealalta parte a granitei - este uimitoarea Heidi Fried (nascuta la Sighet), care dupa experienta traumatica a Auschwitzului, a gasit resursele necesare sa renasca, sa studieze psihologia, « sa-si puna viata in slujba idealului intelegerii si convietuirii intre oameni » si sa ne impartaseasca in volumele : « Franturi dintr-o viata », « Drumul la si de la Auschwitz », « Intoarcerea la viata » si « A treia viata », « cu talent si seriozitate », speranta intr-un prezent si un viitor salvator al trecutului.

Unele persoane au gasit uimitoare resurse de a supravietui si de a renaste prin reconstructie psihica.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi