Descoperirea stă sub semnul mirării

02 noiembrie 2010

Treizeci de autori, din generaţii şi domenii diferite, îşi povestesc prima ieşire din ţară natală. Cel de-al cincilea volum din seria „Prima dată", publicată la Editura Art, va fi lansat în această seară, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului din Capitală, în prezenţa autorilor.

La ani buni după întâmplarea cu care şi-au început relaţia personală cu străinătatea, scriitori, publicişti şi antropologi, realizatori de televiziune şi un traducător reputat depun mărturie despre experienţa care le-a deschis porţile spre lumea largă.

Printre cei care au dorit să rememoreze prima călătorie într-o altă ţară se numără Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Adela Greceanu, Dan Sociu, Vera Ion, Iulian Comănescu, Marius Chivu, Marius Cosmeanu, Antoaneta Ralian sau Vintilă Mihăilescu.În majoritatea cazurilor, descoperirea stă sub semnul mirării. Bulversate şi fascinate de diferenţă, personajele acestor amintiri se trezesc, fireşte, într‑o altă lume şi primul contact este determinant.

Pentru poetul Şerban Foarţă, de exemplu, fericita întâmplare s-a petrecut în anul 1980, când avea 38 de ani şi când „organilii" comuniste i-au dat voie să plece câteva zile la un festival de poezie de la Varşovia.

Citiţi articolul în întregime în Adevărul.

 

 

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART