Cuba cotidiană

de Marius Chivu acum 5 ani

Cum despre arta fotografică a celebrului Cosmin Bumbuţ ar fi inutil să mă pronunţ, oricum nu am competenţe în domeniu - am doar admiraţie însoţită de exclamaţii de uimire; mă voi concentra, în schimb, pe textul scris de Elena Stancu, absolventă a filologiei bucureştene, actualmente redactor-şef adjunct la revista Marie Claire. De altfel, această combinaţie şi colaborare dintre artistul fotograf şi reporter dă singularitate şi valoare acestei cărţi-album şi, mai ales, inaugurează o formulă. Cei doi nu sînt interesaţi de politică, sînt însă fascinaţi de oameni şi de locuri. Politica (pentru că, inevitabil, vorbind despre Cuba-unul-din-ultimele-refugii-ale-comunismului, la asta ne gîndim în primul rînd) este aici prezentă doar prin inserturile din sloganurile de propagandă în contrapunct la imaginile şi frazele de atmosferă sau care surprind oameni comuni ducîndu-şi viaţa lor comună. Ochiul de jurnalist iscoditor al Elenei Stancu, vînînd detalii şi poveşti de viaţă de la cubanezii întîlniţi, înregistrează viaţa de zi cu zi, gesturile şi istoriile mici ale oamenilor prinşi în plasa Istoriei mari a unei dictaturi. Relatarea jurnalistei nu are nimic apăsător sau dramatic, nu e preocupată de senzaţionalul şi spectaculosul politic, nu urmăreşte să facă în mod direct dezvăluiri despre suferinţa deprivărilor şi a interdicţiilor de tot felul, ci surprinde umanul de dincolo de politic. Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu s-au dus în Cuba din curiozitate (care, între timp, s-a transformat în fascinaţie), poate chiar pentru a se lepăda de prejudecăţi, şi nu pentru a schimba lumea. Cuba continuă e o declaraţie de dragoste în cuvinte şi imagini, nu are o agendă. Or această lipsă de interes pentru temele mari şi preocupare pentru (supra)vieţuirea cotidiană încarcă paginile, deopotrivă cu text şi cu fotografii, de o mare înţelegere a acelei lumi. Plaja, străzile, casele, localurile, cartierele, toate beneficiază de privirea şi simţul pentru detaliu al jurnalistei care înregistrează mirosurile, zgomotele şi culorile cu mare acuitate. Elena Stancu ştie să pună acea lume în fraze, uneori lirice, alteori narative, să surprindă ritmul şi atmosfera din jur la fel de bine cum Cosmin Bumbuţ decupează decorul şi portretizează personajele. Care personaje sînt şoferi, măcelari, cîrciumari, mecanici de locomotivă, fermieri, crescători de cai sau de cocoşi pentru lupte, antrenori de baseball, fotografi amatori, muncitori, speculanţi, pescari, muzicanţi, poeţi, funcţionari sau revoluţionari. O lume săracă, asemănătoare cu cea românească din comunism (nu au voie să-şi taie vitele, produsele bune merg la export, unele „nu există, dar se găsesc", benzina e scumpă, nu au voie să călătorească etc.), dar o lume fericită, care cîntă şi dansează tot timpul. Doar Carlito, prietenul celor doi, visează libertatea capitalismului, nu e singurul, dar e cel mai vehement critic al comunismului. Altfel, cei doi călători (care, la un moment dat, sînt pe cale să năşească acolo o fetiţă) întîlnesc tot felul de personaje şi istorii amuzante sau absurde, oricum memorabile: cineva taie un porc pe o terasă deasupra unei şcoli de balet, cineva a văzut 432, un poet a scris versuri despre Galaţi, Slatina sau Baia Mare, altcineva ştie de Doroftei şi îşi aminteşte de Ceauşescu, într-un autobuz se întîlnesc cu Eliades Ochoa, prind la televizor un discurs în direct al lui Fidel Castro, cunosc pe cineva care l-a adăpostit pe Che Guevara, altcineva le povesteşte cum a ucis negri în războaiele din Africa din anii `70 ş.a.
O carte splendidă şi profund umană care vorbeşte despre Cuba şi cubanezi în cel mai onest şi adevărat mod.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi