Cărţile lui Satrapi sunt surprize înviorate de pulsaţia caldă şi ironică a umanităţii

22 noiembrie 2010

Editura Arte continuă demersul de publicare a romanelor grafice cu “Broderii” de Marjane Satrapi. Chiar dacă publicul românesc nu este încă obişnuit cu acest gen de publicaţii, apariţia unor volume de o asemenea calitate are şanse să schimbe situaţia.

“Dacă îţi lipseşte atât de mult virginitatea, n-ai decât să îţi faci o broderie” spune unul dintre personaje, însă nu ar fi cinstit să explicăm aici ce înseamnă acest lucru. “Broderii” este o poveste despre relaţii şi căsnicie din perspectiva unor femei care încep să discute după-amiază. Între modernitate şi tradiţie, întâmplările lor au fost o încercare a autoarei de a depăşi formula care a făcut-o celebră după ce cărţile sale din seria “Persepolis” au ajuns bestseller.

Pe de altă parte, volumul “Broderii” este şi un răspuns pe care Satrapi, ca autoare de succes, îl dă tuturor jurnaliştilor care au fost dornici să o împingă înspre discuţii despre condiţia femeii în societatea iraniană. Ţara de origine a familiei lui Satrapi este spaţiul predilect al ficţiunilor sale grafice, dar pentru oricine are prejudecăţi legate de Iran, care a trecut prin revoluţia islamică şi prin instaurarea republicii islamice, cărţile lui Satrapi sunt surprize înviorate de pulsaţia caldă şi ironică a unei umanităţi care reuşeşte să meargă pe puntea subţire dintre regulile societăţii tradiţionaliste şi stilul de viaţă vestic.

Citeşte articolul în ziarul Ring. 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART