Când impresionează literatura sportivă...

de Maria Sârbu acum 5 ani

"Despre fotbal şi cultura fotbalistică", asta a fost tema anunţată pentru lansarea volumului "Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş", semnat de Ionuţ Vulpescu (Editura Art). Evenimentul s-a desfăşurat miercuri după-amiază, la Librăria Bastilia din Bucureşti. Autorul a avut invitate personalităţi din domeniul culturii (fiind vorba despre o carte bună), al sportului (căci fotbalul şi alte genuri sunt abordate), al politicului (Ionuţ Vulpescu face nu numai jurnalism sportiv, ci şi politică). Cei invitaţi să vorbească s-au referit la carte, la etică, la morală, la talentul de scriitor al autorului.

Criticul literar Nicolae Manolescu, care face şi cronică sportivă de vreo 30 de ani, a ţinut să spună că volumul este scris "cu umor şi ironie", că autorul "nu pune pasiune decât acolo unde trebuie". Pe coperta patru a cărţii este un citat al reputatului critic despre "Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş". Manolescu spunea despre volum: "Scriu şi amatorii, cei mai numeroşi fiind, dintotdeauna la noi, scriitorii. De la G. Călinescu şi Camil Petrescu în romane din anii '30 şi până la Fănuş Neagu, ieri, sau Radu Cosaşu, azi, în cronici de ziar. (Ultim mohican, Radu Cosaşu. Generaţiile tinere de scriitori nu par să aibă habar de sport.) Ionuţ Vulpescu se situează undeva la mijloc. Îl apropie de primii o anumită aplicare la obiect. De cei din urmă, dimensiunea culturală a comentariilor lui şi, poate, faptul de a nu se fi specializat: a scris de la început despre fotbal, fotbalişti, antrenori şi patroni de cluburi, ca toată lumea, dar şi despre rugbi, tenis şi alte sporturi «minore» (...). În articolele din culegerea de faţă, se remarcă lesne, dincolo de familiarizarea cu domeniul, perspectiva etică, fără arogantă moralizare, din care autorul priveşte performanţa şi, deopotrivă, viaţa sportivă. Ceea ce sporeşte farmecul articolelor este naturaleţea cu care Ionuţ Vulpescu descrie atât sublimităţile, cât şi mizeriile uneia dintre cele mai umane îndeletniciri. Şi care are toate calităţile şi toate defectele îndeletnicirilor umane".

Citiţi restul articolului aici.

Vă recomandăm şi