Cel mai iubit dintre morocănoși

de Adriana Gionea acum 5 luni

Un bărbat pe nume Ove ar putea fi considerat cel mai simpatic şi tandru roman despre un om ce ar merita din plin titlul de Cel mai nesuferit vecin care ar putea exista vreodată. Cu tact, empatie şi acel amestec inspirat dintre sarcasm şi compasiune, autorul Fredrik Backman te va convinge că poţi depista resurse infinite de bunătate în sufletul oricărui morocănos cu tendinţe de mizantrop.

Ove, despre care apropiaţii spuneau că face parte din categoria oamenilor care sunt moşi posaci încă de la grădiniţă, are toate metehnele vecinului tipicar ce vrea să pună ordine în viaţa celor din jur, iar aceste metehne se accentuează odată cu înaintarea în vârstă. Ove pare genul de om care, în loc să se bucure de timpul liber oferit de vârsta pensionării, preferă să-şi scoată vecinii din pepeni bodogănind, făcând reclamaţii şi mergând în inspecţie prin cartier pentru a se asigura că se respectă toate regulile. Nici o abatere nu-i scapă, oricât de neînsemnată ar fi în ochii vecinilor, încât l-ar face până şi pe un zelos agent de pază să se întrebe dacă îşi merită leafa.

Ove se consideră un om corect, gata să facă lucurile ca la carte. Iar a face lucrurile ca la carte înseamnă a le face aşa cum se făceau odată, adică pe vremea lui Ove. Fidelitatea exacerbată faţă de valorile şi stilul de viaţă dinaintea erei dominate de smartphone şi de automatizarea omniprezentă, când oamenii (mai ales bărbaţii şi tinerii) ştiau cum să meşterească prin casă, te vor face să-l consideri mai insuportabil decât sunt babele ursuze din autobuze, care se plâng mereu de tineretul din ziua de azi.

Cum îl faci totuşi pe cititor să-l considere pe Ove simpatic? O soluţie ar fi să-l scoţi pe acest Ove din carapacea scorţoşeniei aruncându-l în situaţii amuzante, care să-l oblige să fie uman cu oamenii diferiţi de el, adică oamenii care nu-i împărtăşesc valorile sănătoase, şi nici stricteţea când vine vorba de acceptarea, aplicarea şi respectarea unei reguli sfinte pentru liniştea caretierului şi a societăţii, în general. A doua soluţie ar fi cea demnă de un film de suflet cu succes la public, a cărui reţetă se bazează pe întâlnirea dintre un pensionar singuratic şi un om nu numai diferit de el prin trăsăturile de personalitate, dar şi datorită apartenenţei etnice. A treia ar fi întreruperea firului narativ cu flashback-uri din copilăria şi tinereţea protagonsitului, care să îţi dezvăluie motivele din spatele comportamentului său enervant. Fredrik Backman recurge la toate trei soluţiile, dar le îmbină într-un mod ce nu seamănă cu scenariile neverosimile, ci mai degrabă cu pledoaria (plină de umor) pentru răbdare şi curiozitatea de a-l (re)descoperi pe celălalt, oricât de mult te-ar scoate din pepeni.

Citește în continuare pe PostModern.ro.

Vă recomandăm şi