Ce ascunde „Un bărbat pe nume Ove”?

de Noni Alexa acum 10 luni

„Ne place romanul tău, credem că modul în care scrii are potențial, însă nu comercial”. Fredrik Backman, autorul romanului „Un bărbat pe nume Ove” a auzit fraze de genul acesta nu de la unul, ci de la majoritatea editorilor din Suedia, atunci când le-a prezentat manuscrisul romanului său. În cele din urmă, o editură și-a asumat riscul, a pariat pe scriitura lui Backman și pe eroul său neconvențional și a câștigat. Iar noi, cititorii, în egală măsură. La patru ani de la lansare, „Un bărbat pe nume Ove” devenea cel mai de succes produs de export al Suediei, vândut în aproape 3 milioane de exemplare în întreaga lume, un milion de suedezi (dintr-o populație de 10 milioane) o declarau cartea lor favorită, iar Hannes Holm ecraniza povestea imaginată de Backman și o transforma într-un film cu două nominalizări la Oscar. Uluitor parcurs al unei cărți (deși nu singular). Când editorii suedezi s-au referit la „lipsa de potențial comercial al cărții” (și iată cât de tare s-au înșelat) au avut în vedere în primul rând protagonistul romanului. Poate Ove, un bărbat morocănos din cale-afară, cu vorba sa răstită și lumea înțeleasă în alb și negru, un conglomerat de reguli rigide, cu tabieturi plictisitoare, „unul dintr-aceia care sunt moși posaci încă de la grădiniță” să facă cititorii să-l iubească? Și încă cum – după cum s-a dovedit! Dar ce ascunde „Un bărbat pe nume Ove”? Care este arma secretă a seducției sale, tinând cont că nu uzează de niciuna din arsenalul comun – amabilitate, farmec, generozitate, altruism sau vorbă dulce?


Ove este un bărbat de 59 de ani, proaspăt dat afară de la slujbă și îndemnat să o lase „mai moale”, văduv, după cum aflăm, deși conversațiile frecvente cu soția sa ne fac să credem – așa cum spune un alt personaj – că Ove are soție numai că nu-i acum acolo. Este obsedat de marca de mașini SAAB, disprețuiește fățiș lumea modernă, birocrația și ceea ce au devenit oamenii (incapabili să construiască ceva cu mâna lor, să repare un lucru, să parcheze cu spatele o remorcă, să facă o cafea neagră la filtru). Unul dintre simbolurile acestei lumi sunt „cămășile albe”, cele care se ghidează după reguli mai dihai decât cele ale lui Ove și au toată forța statului în spatele lor. Sunt cei care se uită la casa lui Ove cum arde și nu iau măsuri, tocmai pentru că locuința lui împiedică planul de urbanism. Sunt cei care vor să îi instituționalizeze pe cei bolnavi, trecând peste voința rudelor, pentru că statul are regulile lui – rațiunile ce țin de sentiment nu se iau în calcul ca să nu complice treburile.


Citește în continuare pe Cartea de la ora 5.

Vă recomandăm şi