Ce-am pierdut în foc

de Valentin Derevlean acum 8 luni

Lumea Marianei Enriquez e o lume de coșmar. O lume în care violența, macabrul, lucrurile ce țin de partea întunecată a firii sunt dominante. Copii uciși în ritualuri satanice, fantome care bântuie camerele hotelului pe urmele violențelor din anii trecuți, femei mutilate prin incendiere de bărbați geloși care transformă violența bărbaților în automutilare ducând la un val nesfârșit de autoincendieri. Fete tinere care aud voci ce le spun să-și smulgă unghiile și să-și sfâșie carnea, case părăsite care răpesc vizitatorii, tururi ale orașului pe urmele criminalilor celebri, pe urmele crimelor macabre cum sunt cele ale piticului clăpăug care prefera copiii cât mai mici, polițisti care ucid și torturează tineri de dragul amuzamentului pentru a trezi monstrul adormit al râului, boli psihice, fantome, copii ținuți înlânțuiți, cu dinții șlefuiți pentru a mânca carnea crudă.

Toate aceste personaje construiesc coșmarul de zi cu zi al prozelor scriitoarei argentiniene. Proze în care personajele feminine ocupă primul loc, fie în lumea călăilor, fie în cea a victimelor. E o proză exclusiv feminină, întunecată, pesimistă, în care finalul poveștii lasă loc imaginației cititorului. După câteva texte citite, știi că urmează să se întâmple ceva rău, ceva ieșit din comun, aproape malefic. Uneori proza îți spune ce se întâmplă, alteori te lasă să ghicești singur dacă tensiunea va exploda sau se va stinge.


Citește în continuare pe cartepedia.ro.

Vă recomandăm şi