„Ce-am pierdut în foc” de Mariana Enriquez

de Constantin Piștea acum 3 luni

Douăsprezece povestiri întunecate, misterioase, apăsate de o aşteptare cruntă, specifică filmelor de groază.

După cum a remarcat şi Adela Greceanu în interviul pe care i l-a luat Marianei Enriquez pentru Dilema veche, unii critici au văzut în aceste povestiri şi ceva realism magic, de unde o trimitere la Gabriel Garcia Marquez. Însă Marquez e mai degrabă prezent în „Ce-am pierdut în foc” prin numărul povestirilor (care aminteşte de „Douăsprezece povestiri călătoare”), decât prin realismul magic al acestora.

Dacă ar fi să leg nişte nume de scriitori de atmosfera din „Ce-am pierdut în foc”, aş aminti de Stephen King şi Poe, şi Cortázar, scriitori menţionaţi şi pe coperta a IV-a, însă cred că merită făcută o conexiune şi cu proza lui Mircea Cărtărescu din „Orbitor” şi „Solenoid”, limpede în diverse episoade în care personajele Marianei Enriquez, mai ales femei, se aventurează în căutări neclare, al căror scop este subordonat atât fricii, cât şi dorinţei perverse de a se confrunta cu pericolul.

De cele mai multe ori, aşa cum a recunoscut şi scriitoarea în interviul amintit, cea care lucrează este imaginaţia, pornind, eventual, de la un episod real. Un exemplu: povestirea omonimă este despre o tânără care, diformă în urma unor arsuri cumplite, cerşea în metroul din Buenos Aires şi avea obiceiul de a se apropia de călători şi de a-i săruta. Caz real. Alt exemplu: în „Copilul pierdut” este amintită o situaţie petrecută într-o localitate din nordul Argentinei, mutată de autoare în Buenos Aires, cu omorârea ritualică a unui copil.

Alteori, imaginaţia Marianei Enriquez lucrează în imaginaţia „fetelor” sale, care-şi construiesc tot felul de scenarii şi utopii, care mai de care mai înfricoşătoare, pornind de la cadre în care un om „normal” n-ar vedea nimic periculos. Zgomotele, oglinzile, pisicile, umbrele sunt instrumente folosite pentru a doza tensiunea, o chestiune la care scriitoarea argentiniană, autoare a trei romane şi două volume de proză scurtă, chiar se pricepe.


Citește în continuare pe constantinpistea.ro.

Vă recomandăm şi