Când nu știi dacă iubești sau urăști o carte

de Andreea Mușat acum 10 luni

Când vorbești despre un roman clasic scris în perioada victoriană, mulți se gândesc din start la o poveste tipică de dragoste. Alții, mai cârcotași de fel, ar spune că un roman clasic de dragoste, scris de o femeie într-o perioadă când literatura universală era dominată de bărbați, clar nu poate să fie altceva decât o poveste siropoasă scrisă prost.

Să vă spun că nu e chiar așa! Cei care zic despre această carte ca e doar o poveste de iubire, probabil intră în categoria de oameni care cred că Romeo și Julieta e doar o frumoasă poveste de dragoste.

Așa că nu, romanul nu e doar o poveste de dragoste. E o carte care te scoate din minți și te face să arunci cu ea de toți pereții când vezi că în toată nenorocirea aia de poveste nu găsești un personaj care să aibă vreo urmă de bunătate sau măcar de rațiune în el. Și mai tare te enervează că nu știi dacă să-i urăști sau să-i iubești pentru că-s așa de nemernici.

Acțiunea începe când la Wuthering Heights stăpânul casei aduce un orfan pe nume Heathcliff să crească alături de cei doi copii ai săi, Hindley și Catherine. Dacă cu Hindley nu se înțelege deloc, cu Catherine are o relație de prietenie care mai târziu se transformă într-o dragoste obsesivă.

Într-una din plimbările pe care Catherine și Heathcliff le fac în copilărie, cei doi ajung la Thrushcross Grange, conacul vecinilor bogați, familia Linton. Fata rămâne acolo pentru câteva săptămâni din cauza unor răni. În acest timp, ea ajunge să-i cunoască pe cei doi copii ai familiei Linton, Edgar și Isabella.

Cu trecerea anilor, deși cei doi se iubesc, Catherine se căsătorește cu Edgar, lucru care îl devastează pe Heathcliff. După ce acesta dispare câțiva ani, se întoarce bogat și, normal, cu gând de răzbunare. O răzbunare care nu îi afectează doar pe cei implicați, ci și pe cei din generațiile care vor urma.

Din acest moment lucrurile o iau pe o pantă din ce în ce mai depresivă. Ca să nu vă stric plăcerea cititului, nu vă mai spun în detaliu ce se întâmplă, dar urmează o căsătorie destinată eșecului, o mulțime de morți, răzbunări și evenimente care țin în suspans cititorul (un fel de Game of Thrones, varianta love and classic, fără dragoni, ce-i drept!).

Așa cum vă spuneam la începutul articolului, pe parcursul lecturii am avut o relație de ură și dragoste cu mai toate personajele cărții. Surprinzător, lucrul ăsta mi-a plăcut cel mai mult, autoarea a reușit să contureze niște tipologii umane pe care acum le placi, și trei capitole mai târziu le urăști. Absolut toate personajele au momente când te șochează. Ori sunt prea egoiști, ori prea răi.

Cel mai bun exemplu a fost Heathcliff, logica îmi spunea că e detestabil pentru că acțiunile lui sunt orbile. De la chinuit animale, până la răzbunări crunte asupra tuturor din jurul lui, Heathcliff e crud și obsedat de dragostea sa pentru Catherine. Pe de altă parte, te gândești că acțiunile lui sunt justificate de nedreptățile prin care a trecut și de faptul că, indiferent de trecerea timpului, e genul de om care iubește până la capăt și în momentele alea, parcă nu ți se mai pare așa urâcios. Pe urmă apare vreo scenă în care omoară vreun biet câine nevinovat sau se poartă urât cu toată lumea și iar îți vine să arunci cartea cât colo de nervi. La fel se întâmpla și cu celelalte personaje care fie sunt prea egoiste, fie prea sentimentale.


Citește în continuare pe Hyperliteratura.ro.

Vă recomandăm şi