Bohumil HRABAL. Bambini di Praga

de Emilian Galaicu-Păun acum 1 an

râsu’-plânsu’ nu-i neapărat un brand românesc, se poate convinge oricine, citindu-i in extenso pe autorii cehi – spui Bohumil Hrabal (1914 – 1997), şi iată-l pe romancierul care „combină buna dispoziţie şi umorul cu tandreţea şi cu un simţ tragic faţă de istoria ţării sale” (The Observer).

 

Bambini di Praga, Art, 2015, este un roman „marca Hrabal” ce-ţi descreţeşte fruntea de la bun început (doar fraza măcelarului Hyrman cât face: „Mi-aţi băgat pe gât o asigurare pe viaţă, iar acum mă ademeniţi cu un loc de veci pe care tot o să-l cumpăr până la urmă…”), pentru ca, preţ de nouă capitole, să dezlege baierele unui râs molipsitor atotputernic, că-i vorba de peripeţiile celor vii, că-i vorba de amintirile celor morţi. O istorie o cheamă pe alta, aşa cum se întâmplă bunăoară în capitolul 7, unde o femeie urcată pe-o scară dublă, să vadă ce se întâmplă în crâşmă, povesteşte despre personajele ce-i trec prin faţa ochilor, mai toate – bastarzi ai prinţului ce „se pricepea la femei”, iar „mai mult ca orice, îi plăceau muierile de la vaci”, drept care „atât de tare a tânjit după o fetişcană, că a trântit-o în bălegar, nu s-a uitat că s-a mânjit pe mâini şi pe cap, aşa era de pofticios”...

 

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi