Arthur Schopenhauer: Arta de a avea intodeauna dreptate

06 aprilie 2016

Am îmbătrânit şi încă vom mai îmbătrâni. Viaţa este o lungă noapte, al cărei vis se transformă adesea în vedenie.”  Arthur Schopenhauer

Cartea constă în 38 de strategeme care se pot utiliza pentru a-ţi impune punctul de vedere în orice tip de controversă, formulare simplu şi eficient de către unul dintre cei mai străşuciţi gânditori ai lumii moderne.

La început, îţi este explicată dilactica eristică, ce reprezintă arta controversei, care poate fi manipulată în asa fel încât să ai întodeauna dreptate, fie ca greşeşti sau nu, în cursul unei dezbateri. În acest sens Schopenhauer afirma că „Cel ce iese învingător din această dezbatere o datorează foarte des nu atât corectitudinii judecăţii sale, când el formulează o teorie, cât mai degrabă şireteniei şi îndemânării cu care şi-o apără.”

Mai apoi, filosoful te introduce treptat în această lume a dialecticii, mai întâi prin fundamentele acesteia, apoi prin toate strategemele ce te vor ajuta să atingi perfecţiunea acestei arte.

Citește în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART