America lui Julien Green

de Evelina Bidea acum 5 ani

Scriitor francez de origine americană, Julien Green a tot pendulat între cele două țări, iubindu-le în mod egal și simțindu-i lipsa fiecăreia dintre ele în momentele în care se afla departe. Deși cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în Franța, Julien Green a studiat în America, la Universitatea din Virginia, perioadă a cărei descriere este cuprinsă în acest volum, ce reunește proze scurte publicate de-a lungul anilor în reviste franțuzești. Julien Green a participat și la operațiunile militare ale Primului Război Mondial, o parte din convingerile sale referitoare la acest subiect putând fi regăsite în America mea.

Ineditul descrierilor de peisaje sau de personaje celebre pe care a avut ocazia să le cunoască sau pe urmele cărora a călcat de-a lungul șederii sale în America este completat de tonul care oscilează între sentimentul apartenenței și cel al incapacității de a se integra pe deplin. Având dublă cetățenie, Green se simte permanent împărțit între cele două identități culturale ale sale, atât de diferite una de alta. Pe lângă tonul melancolic al descrierilor sale, cititorul se va putea bucura de povești cu personaje importante din istoria literaturii, cum ar fi Nathaniel Hawthorne, Edgar Allan Poe sau Gertrude Stein. Și de una dintre cele mai afectuoase declarații de dragoste făcute peisajului american.

Citeşte restul articolului aici.