Al nimănui

de Dromar acum 11 luni

Sunt unele cărți care țâșnesc de nicăieri și mă ating într-un punct sensibil pe care nu l-aș putea defini prea bine, acela aflat la confluența dintre o scriitură cu impact puternic și o poveste sensibilă și violentă, tandră și dureroasă, naivă și plină de sens. Așa s-a întâmplat cu romanul acestui scriitor ceh pe care nu-l cunoșteam, plasat în perioada de dinaintea și din timpul invadării Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, adică în 1968. 

Însă invazia va veni mai târziu. Povestea începe într-un fost conac din Boemia, transformat mai întâi intr-un orfelinat pentru copii de toate națiile, apoi în baza militară unde aceiași copii vor fi pregătiți să înfrunte trupele dușmane, încă nevăzute și neauzite. Rigorilor și disciplinei impuse de călugărițe le urmează cele militare. Cartea catolică a cunoașterii va fi înlocuită, în formarea rezidenților căminului, de Regulile de bază ale luptei de aproape. Ilja, din perspectiva căruia se desfășoară totul, este nevoit alături de colegii lui, mai mici și mai mari, împărțiți în "cămășari" și "budigăi", să supraviețuiască, să înlocuiască ritualurile impuse de maici cu cele aduse de noul comandant, să asculte în locul poveștilor de seară istoria soldatului erou Fedotkin, al cărui portret a înlocuit icoanele, și a însoțitorului său, un băiat orfan ca și ei.

Gargara cu apă cu gudron ce le ardea gâtul ca pedeapsă folosită de maici când spuneau vreo minciună rămâne curând în urmă, ca unul din cele mai mici rele ce li se pot întâmpla unor copii, de îndată ce încep lungile zile de instrucție și muncă, cu pietre cărate din râu pentru a construi ziduri de apărare, cu explorări și cartografieri ale zonei, cu pas de marș și mers târâș prin noroaie într-o primăvară ce întârzie să se arate. 

Citește în continuare pe Dromarland.

Vă recomandăm şi