A fost: Dubla lansare a antologiilor “Primul meu porno” şi “Prima mea carte”

de Veronica Plăcintescu acum 6 ani

Nu avem des ocazia să mergem nu la una, ci la două lansări de carte în acelaşi timp, cu degustare de vin, lectură haioasă şi bine scrisă, unde nu se fumează, iar lumea îşi aminteşte de primele dăţi când a experimentat ceva. Drept urmare, nu puteam rata ocazia de a merge aseară la evenimentul ce a marcat oficial apariţia a încă două cărţi din seria “Prima dată”, “Prima mea carte” şi “Primul meu porno“, apărute la Editura ART.

Seria propusă de Editura ART aduce în prim plan poveştile unor autori contemporani, care își pun pe hârtie amintirile. Rezultatul este cât se poate de savuros, fapt ce a şi adunat aseară în mansarda librăriei Bastilia, sugestiv numită ‘al nouălea cer’, o multitudine de oameni dornici să asculte poveştile proaspăt lansate citite de înşişi autorii lor.

De departe cele mai haioase şi aşteptate momente au fost discuţiile privind “Primul meu porno”, antologie coordonată de criticul literar Marius Chivu (căruia nu demult i-am luat şi noi un interviu), care a invitat o parte din cei 31 de autori pe care i-a adunat în carte să lectureze câteva fragmente.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi