Visul de astăzi ne-a fost transmis de darius_b.c_rohart. Ilustrația e semnată de Mircea Pop.
Am visat ca eram un om din Anglia victoriană.
Mă plimbam pe o stradă și am dat de un om, nu mai știu cum arăta, dar avea un porumbel cu carnea decupată de la nivelul coastelor în jos. Burta, cum ar veni, o avea decupată și i se vedeau mațele. Omul m-a oprit și mi-a zis să am grijă de porumbel. Mi l-a dat în brațe și mi-a zis să-l iau acasă. „Acasă” era o casă mare, veche, cu mobilier și podea din lemn masiv. M-am dus cu porumbelul și am stat într-o bibliotecă. Am încercat să citesc, dar porumbelul făcea mizerie și am fost nevoit să-i amenajez ceva din cârpe. Și porumbelul ăla era ciudat. Doar noaptea și la răsărit era ca un porumbel normal și ziua dormea, făcea pe mortul dar se vedea pe mațe, după cum zvâcneau, că era încă viu. Într-o zi începuse să fie activ și seara. Tot dădea să iasă afară. L-am scos afară și când m-am uitat în stânga străzii am văzut foarte mulți porumbei și oameni îmbrăcați la fel. Oamenii erau de două feluri. Bărbații în negru, cu ceva ca niște paltoane și femeile în roșu aprins, ca niște robe. Toți aveau fețele la vedere.
Cel mai înalt dintre ei m-a întrebat de porumbelul ăla și i-am zis că eu am avut grijă de el. Mi-a mulțumit și mi-a cerut să îl aduc lângă ceilalți. După ce am făcut asta o femeie m-a apucat de mâna stângă și mi-a zis ceva de genul „ești curajos (sau norocos, parcă?), eu l-aș fi dus la casa de nebuni după o zi (sau alt interval de timp, nu mai știu)”.
După asta iarăși, tipul înalt mi-a mulțumit și mi-a luat pălăria pe care o aveam în cap. Și-a pus pălăria mea și a plecat cu restul oamenilor în urma porumbeilor. În laterala stângă a grămezii de porumbei îl vedeam pe cel cu mațele la vedere cum mergea tărăgănat pe la mijloc. După asta a fost un salt în timp, eram eu și încă cineva într-o cameră și cred că îmi scria testamentul. La finalul lui scria „sper să mă întorc cu viață din călătoria în jurul globului”, dar eu mă gândeam la polul nord.
Ilustrație de Mircea Pop
