Trei povești grozave pentru Halloween

V-ați pregătit costumele? În ce vă deghizați anul acesta? Nu-mi spuneți că în fantomă! Sau schelet! Sau, apără și păzește, în vampir, cu varianta neaoșă contele Dracula! Sunt atât de last century. De Halloweenul acesta fiți mai inventivi! Ieșiți din tiparele groazei și testați limitele imaginației! Ca să vin în ajutorul vostru, vă propun mai jos trei povești grozave, care vă vor oferi inspirație pentru cel mai tare costum al petrecerii și, în plus, vă vor ține și cu sufletul la gură, căci sunt pline de aventuri, suspans și răsturnări de situații. Așadar, cu adevărat grozave: vă distrați de minune citindu-le și totodată vă înfiorați de groază.

Doi copii, o broască și-o oglindă care nu-i ce pare a fi

Cred că am mai mărturisit în cel puțin două locuri (probabil mai multe, dar am zis să nu exagerez) cât de mult îmi plac poveștile reinterpretate, basmele întoarse pe dos și intertextele de toate felurile. Ador când poveștile vorbesc între ele și-ți trimit bezele peste timp și spațiu. Așa că nu-i de mirare că seria Grimminală a lui Adam Gidwitz m-a încântat. Cum îi spune și numele, scriitorul american face în seria aceasta o reverență multor basme clasice și unora mai puțin cunoscute, culese de prin multe colțuri de lume, punând alături personaje, episoade, intrigi, dar construind și ficțiune cu totul originală. Probabil vă este deja familiară O poveste grimminală (traducere de Florin Bican), în care basmul cules de Frații Grimm, Hänsel şi Gretel, este dus la nivelul următor, cei doi frați înfruntând nu doar o vrăjitoare dintr-o casă din turtă dulce, ci și un dragon și chiar Luna noastră de pe cer.
 

Ei bine, nu despre acest volum m-am gândit să vă vorbesc, ci despre următorul din serie, O oglindă grimminală, tradus de Iulia Arsintescu și publicat tot în colecția Orange Fantasy a Editurii Arthur. De data aceasta, basmul central este Jack și vrejul de fasole, versiunea rescrisă de folcloristul de origine australiană Joseph Jacobs. Pe scheletul acestei povești, Gidwitz adaugă straturi de basme (din Hans Christian Andersen, din Charles Perrault, din folclorul scoțian, irlandez și evreiesc), multă imaginație proprie și muuuultă groază. Exact așa, și nu se sfiește să anunțe chiar din introducere:

„Această carte este povestea a doi astfel de copii: un băiat pe nume Jack și o fată pe nume Jill. Da, la un moment dat cad de pe un deal. Și da, Jack își sparge capul. 
Dar mai există și altceva în basm. Există un vrej de fasole. Există uriași. S-ar putea să existe chiar și o sirenă-două. 
Povestea lor te bagă în sperieți. E scandaloasă. E îngrozitoare. 
E basmul cel mai de groază pe care l-am auzit vreodată.” 

Ca să nu fie nicio urmă de îndoială, cititorul este avertizat:

„Dacă se întâmplă să faci parte din categoria persoanelor cărora le plac basmele drăgălașe și delicate, a celor care cred că nu e bine pentru copii să citească despre decapitări și dezmembrări, sau dacă ești dintre cei care fug din cameră țipând când aud că doi copii se bălăcesc într-o baltă de sânge și de vomă, nu te îngrijora. Cartea asta e fix pentru tine. Nu există nicăieri în ea decapitări, dezmembrări, oameni dezbrăcați, bălți de sânge și de vomă.”

Desigur că n-o să vă spun eu acum dacă apar pe undeva dezmembrări sau bălți de sânge. Fiecare cu norocul lui! Pot să vă spun însă că cei doi copii, Jack și Jill, sunt verișori și că niște experiențe foarte triste îi aduc împreună. Jill tocmai părăsise o paradă în cinstea mamei ei (o femeie foarte frumoasă, cum nu s-a mai văzut) și era învelită doar într-o pătură aspră de lână (dacă nu punem la socoteală rochia din cea mai fină mătase din lume; invizibil de fină). Jack tocmai făcuse cel mai prost târg (și primul) din viața lui: dăduse vaca slabă a tatălui său pe un singur bob alb de fasole. A, și mai era și un broscoi, pe care chiar așa îl chema, Broscoi. Avea doar trei picioare, dar putea vorbi. Cum spuneam, fiecare cu norocul lui.

Când femeia bătrână cu fața netedă ca a unui bebeluș le-a propus un pact prin care să le schimbe viețile, copiii n-aveau prea multe de pierdut, așa că au acceptat. Ba au jurat chiar pe viețile lor, pentru că altceva chiar nu aveau de dat. Doar că nu știau că ei vor fi puștii care

„se cățăraseră pe un vrej gigantic de fasole, omorâseră uriași însetați de sânge, scăpaseră din ghearele unei sirene haine, se dovediseră mai deștepți decât un întreg regat de spiriduși, se împrieteniseră cu o salamandră colosală care scuipa foc și dobândiseră o oglindă atât de rară și de puternică.”

Și cu siguranță nu știau dacă vor mai scăpa vii din mâinile celor trei frați care-și spuneau Ceilalți.

Cât de îngrozitoare sunt aventurile prin care trec? Foarte îngrozitoare. Mai ales episodul cu înfricoșătorul Eidechse von Feuer, der Menschenfleischfressende. Nu vă chinuiți să-l pronunțați! Cred că-i făcut intenționat așa. Există totuși vreun strop de lumină în povestea asta a lui Adam Gidwitz? Bineînțeles că există. Și e reflectată, unde altundeva decât într-o oglindă grimminală.

Mult păr, o soră geamănă și niște melci

Dacă vreți să vă trageți un pic sufletul după grozavele aventuri ale lui Jill și Jack, dar să rămâneți totuși în spiritul Halloweenului, încercați seria O vrăjitoare îngrozitoare a lui Jill Murphy. Nu-i aceeași Jill din povestea anterioară, stați liniștiți. Ai spune că, după atâta timp petrecut la Academia de Vrăjitoare a domnișoarei Cackle, Mildred Hubble a învățat cum să stea departe de bucluc. Ei bine, nici măcar în al cincilea volum al seriei, O vrăjitoare îngrozitoare salvează situația (traducere de Ioana Tudor), nu se învață minte. Așa că experiențele terifiante se țin lanț. 

Înainte să vă spun în ce-a mai intrat Mildred de data asta, țin morțiș să vă informez că ideea seriei i-a fost inspirată autoarei britanice în timpul anilor ei de studiu la o școală catolică. Nu, nu dădeau orele de catehism pe cele de poțiuni și zburat pe mături, dar și scriitoarei i-a fost tare greu să se integreze. Exact cum pățește și Mildred. Când nu-i temuta domnișoară Hardbroom (fosta dirigintă), e Ethel Hallow, tocilara de serviciu. Când nu-i Ethel, e dubioasa domnișoară Granite, complet nepotrivită cu codul școlii:

„Arăta foarte curios. În primul rând, avea o claie de cârlionți portocalii-deschis, care păreau extrem de frivoli pentru Academia domnișoarei Cackle. De fapt, întreaga făptură a domnișoarei Granite le părea frivolă elevelor, condamnate cum erau să poarte sarafane negre, șosete groase de lână și cizme cu ținte pe talpă. Noua lor dirigintă purta ochelari enormi, cu lentile purpurii, și o pelerină scurtă, cu gulerul ridicat atât de sus, încât abia dacă i se vedea fața.”

După ce rămâne fără un smoc serios de păr, ratează vraja de creștere a părului și podoaba ei capilară capătă proporții gigantești, dispariția motanului Dunguliță și ruperea măturii în două îi pun capac lui Mildred. Dar își dă seama că se poate și mai rău atunci când se trezește aruncată în spatele unei uși închise:

„acesta era cel mai oribil coșmar al ei: să fie închisă undeva într-un întuneric ca smoala, iar dușmanul să fie de cealaltă parte a ușii.”

Cum salvează Mildred situația? Vă las să aflați singuri. Țineți-vă tare, cartea vă pregătește și alte episoade înfricoșătoare.

O ușă, o altă familie și ochi de nasturi
 

Apropo de episoade înfricoșătoare și de uși misterioase, nu puteam vorbi de povești grozave (adică extraordinare și de groază) fără să amintesc de Coraline a lui Neil Gaiman, un roman-cult pentru tinerii și mai puțin tinerii cititori. Vă propun acum ediția Coraline - roman grafic, cu ilustrații de P. Craig Russell (traducere de Florentina Hojbotă), apărută la Editura Grafic în colecția miniGrafic. Dacă incursiunea lui Coraline în „cealaltă casă” v-a dat fiori când ați citit romanul original, acum o să tremurați de-a dreptul când o s-o vedeți pe cealaltă mamă cu cei doi nasturi mari și negri pe post de ochi, cu degetele prea lungi, „cu unghiile roșu-închis, încovoiate și ascuțite”.
 

Sau poate că și pe voi o să vă fascineze această familie de dincolo de ușa zidită. Poate că o să vă facă poftă „puiul enorm, rumenit, auriu, cartofii la cuptor, mazărea cu bob mic” pe care cealaltă mamă le pune pe masă, mai ales când știți că în frigiderul din prima casă mai erau doar „o roşie amărâtă şi o bucată de brânză din care creştea ceva verde”. Dar aveți grijă la șobolani. Și la micul sacrificiu care vi se cere ca să rămâneți mereu în acea lume fără urmă de plictiseală:

„― Dacă vrei să rămâi, un singur lucru, foarte simplu, trebuie făcut ca să poţi sta aici pentru totdeauna.
Intrară în bucătărie. Pe masa din bucătărie era o bobină de bumbac negru, un ac lung argintiu şi, lângă ele, doi nasturi mari, negri.”

Deși era inundată de frică, Coraline a revenit în casa de dincolo de ușă. Trebuia să-și găsească adevărații părinți, trebuia să-i salveze și să se salveze. Iar pentru asta trebuia să înfrunte episoade ca cel în care, după imaginea mamei adevărate, apare din ușă mâna uscată, cu unghii roșii. Sper că vă țineți pe poziții:

„Simţi că uşa începe să se mişte din loc, să se închidă, să se împotrivească vântului-fantomă şi-şi dădu seama că erau şi alţi oameni pe coridor. […]
Pe urmă o voce care semăna cu vocea mamei ei – a mamei ei adevărate, a mamei ei minunate, exasperante, enervante, încântătoare – zise doar...
― Bravo, Coraline!
...şi asta fu de ajuns.
Uşa se închidea acum neînchipuit de uşor.”

Mâna! Aveți grijă la mână!
 

***

Iată, așadar, câte idei minunate de costume pentru petrecerea de Halloween. Gata cu fantomele și scheletele! Anul acesta se poartă păturile aspre de lână (la mătase străvezie nu v-aș îndemna), părul creț și ochelarii purpurii (nici la frați gemeni nu mă bag) și nasturii negri pe post de ochi. Sau numele nemțești compuse, lungi și imposibil de pronunțat.