Saga: Amintiri dintr-o copilărie intergalactică

20 iunie 2019
Saga: Amintiri dintr-o copilărie intergalactică

Saga de Brian K. Vaughan, cu ilustrații de Fiona Staples, roman grafic distins cu prestigiosul premiu Hugo ajunge și la pasionații genului din România, tradus de Beatrice Feleagă. Deocamdată a apărut primul volum și, de la ilustrații, până la truculența dialogurilor, obraznice și adesea fără perdea, totul emană un aer rebel și dezinhibat. Pentru cine cunoaște genul, dar și pentru cei care ar vrea să încerce un graphic novel inteligent, plin de umor și foarte „graficˮ când vine vorba de scene cheie (fie ele de război sau erotice), Saga e o opțiune dintre cele mai bune.

 

Brian K. Vaughan și ilustratoarea Fiona Staples, un duo de artiști teribil de talentați și originali, propun o poveste SF, spusă cu vocea unei fete, Hazel. În primul volum, Hazel își amintește în ce condiții a venit pe lume, pe planeta Cleave, o planetă lipsită de mari merite, la momentul povestirii, transformată în teren de război între trupe desprinse din două entități aflate într-un conflict istoric: planeta Landfall și satelitul ei, Wreath. Cele două s-au războit inițial acasă, pe Landfall, dar pentru că pierderile erau prea mari, au mutat războiul în alte teritorii din galaxie, o galaxie în care cu greu mai găsești un colț neatins de violență. Părinții lui Hazel, un fel de Romeo și Julieta în decor de Star Wars, vin de pe aceste două entități rivale: Alana are aripi și a fost detașată în misiune pe Cleave, iar Marko are coarne și e un infanterist de pe Wrath. Cei doi ar fi trebuit să se omoare unul pe altul, dar au decis altfel, și au ajuns fugari îndrăgostiți, încercând să se ascundă de trimiși de pe ambele planete, aflați pe urmele lor, gata să-i extermineze și să captureze copilul, un bebeluș neverosimil, care are și coarne, ca tatăl, și aripi, ca mama.

 

În linii mari, cartea spune povestea acestei familii atipice și fugare, un cuplu tânăr, amândoi plini de personalitate, pasionali și slobozi la gură și un bebeluș pe care trebuie să-l ocrotească într-un context de violență invazivă. Povestea este și tandră, și brutală și, poate, lucru cel mai important, foarte detabuizantă. De la scena nașterii până la discuții fără mistificări despre probleme delicate din cuplu, nimic nu e trucat, iar imaginile sunt în același registru. Dacă aveți copii în preajmă, poate nu le lăsați, totuși, Saga la îndemână, pentru că, pe lîngă bone fantome, mai apar și sex workers în acțiune, în zona Sextillion, lăsând la o parte faptul că nici cei în Regatul Robot nu sunt fanii abstinenței.

 

Scrisă cu realism, imaginație și umor, Saga este o poveste aparent simplă, despre dragoste, inadaptare și refuzul violenței, dar care prinde în straturile ei, și textual, și vizual, nenumărate alte piste: sclavia, aberația războiului, dorul de casă, certurile conjugale, dar și nevoia de afecțiune, de liniște și armonie, într-o lume care a luat-o razna.

Recenzie de Eliza Ștefan

 


 

Saga. Volumul 1 de Brian K. Vaughan și Fiona Staples

Traducere din limba engleză de Beatrice Feleagă

Grafic, 2019

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART