O poveste ilustrată despre identitate, prietenie și familie

29 septembrie 2018

Fantoma Aniei, cartea de debut a Verei Brosgol – autoare și ilustratoare americană născută la Moscova – m-a cucerit prin povestea simpatică și alertă, prin replicile și situațiile pline de umor și prin ilustrațiile foarte expresive, care redau surprinzător de bine emoțiile protagonistei. Deși o mare parte din acțiune se petrece într-un registru fantastic, Ania rămâne un personaj ancorat în realitatea lumii pe care o cunoaștem, nicidecum o super-eroină sau vreo creatură ciudată care poate exista doar în imaginar.

 

Din când în când, citesc cu plăcere literatură young-adult, iar Fantoma Aniei m-a atras în primul rând prin faptul că este o carte grafică – gen pe care încep să-l gust din ce în ce mai mult. Povestea m-a prins imediat și am fost încântată de turnura stranie pe care au luat-o întâmplările – pentru mine, fantoma din titlu a reprezentat sarea și piperul cărții. Singura mea nemulțumire este legată de felul cum se încheie povestea, pentru că aș fi preferat un final mai puternic și nu atât de grăbit, dar, una peste alta, volumul s-a dovedit o lectură plăcută și deconectantă, care m-a amuzat, mi-a dat fiori și mi-a reamintit de câteva pățanii din liceu.

 

 

Adolescenții sunt cei care vor relaționa cel mai bine cu Ania și cu problemele sale inerente vârstei: lipsa încrederii în sine, dorința de a fi populară, obiceiuri adoptate doar pentru că sunt cool, o iubire neîmpărtășită, umilințele suportate la școală. Ania are, însă, o problemă suplimentară: provine dintr-o familie de imigranți ruși și, chiar dacă a reușit să scape de accent (dar și de kilogramele în plus care o complexau – și o făceau să semene cu bunica), adolescenta se simte în continuare o inadaptată la liceul american unde studiază.

 

 

Ania are o singură prietenă, o irlandeză rebelă pe nume Siobhan (un personaj androgin pe care, la început, l-am luat drept băiat), un frățior cam sâcâitor și o mamă inimoasă (dar și foarte religioasă), care se străduiește ca cei doi copii să nu ducă lipsă de nimic. Ania visează cu ochii deschiși la cel mai popular băiat din liceu, ține o dietă și fumează pe ascuns, iar uneori trece sub tăcere originea familiei sale. Însă, după ce cade într-un puț, viața ei ia o turnură neașteptată, pentru că în urma incidentului se alege cu o nouă prietenă, care o va ajuta să-și îndeplinească dorințele. Dar oare ceea ce-și dorește Ania o va face cu adevărat fericită?

 

 

Viața la liceu nu este deloc ușoară, iar fiecare adolescent, indiferent de mediul în care trăiește, cunoaște măcar o parte din problemele și frustrările cu care se confruntă Ania. Mesajul Verei Brosgol este că încrederea în sine nu se obține prin negarea propriei identități (fie ea culturală sau personală) și nici prin îmbrățișarea unui conformism impus de societate. Ceea ce contează cu adevărat nu este aprobarea celorlalți sau aparența de normalitate, ci sinceritatea față de sine și asumarea particularităților și a ciudățeniilor care ne definesc.

 

Text și fotografii de Ema Cojocaru


Fantoma Aniei, Vera Brosgol

Traducere din limba engleză de Matei Sâmihăian

Grafic, 2017

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART