Joi raid: 3 eroine remarcabile din SF

31 august 2017
Eu, robotul

Deși se poate afirma că literatura science-fiction a fost inventată de o femeie (Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein) și a avut mereu autoare excepționale, începuturile SF-ului nu s-au caracterizat prin eroine interesante. Desigur, în povestiri și romane apăreau femei, dar de obicei în roluri secundare. Lucrurile s-au schimbat între timp…

 

> Savanta: Susan Calvin – Eu, robotul

 

 

Tonul schimbării l-a dat Isaac Asimov, în ale cărui povestiri apărea robotul… pardon, robopsihologul Susan Calvin. Susan este femeie, însă pare să se comporte cam așa cum ne-am aștepta din partea unui robot: rece, analitic, deloc emoțional. Până și Asimov a scris undeva despre ea că aduce „mai degrabă cu ideea populară despre un robot decât cu oricare dintre creațiile mele pozitronice”.

 

> Mercenara: Molly Millions – Neuromantul, Contele Zero, Conexiunea Mona Lisa

 

 

Ochii acoperiți de oglinzi, lamele extensibile de sub unghii, instruirea de samurai. Molly este bodyguard (mercenar, ciborg și fostă prostituată). Deloc genul de personaj pe care ți l-ai dori ca dușman, totuși, în ciuda comportamentului cinic și carierei de ucigașă, ea dă dovadă de loialitate și morală neașteptată.

William Gibson a declarat că s-a inspirat de la imaginea lui Chrissie Hynde de pe coperta primului album Pretenders. Molly Millions a stabilit tonul general pentru tipul de „razorgirl” din cyberpunk, care a făcut-o celebră pe Trinity din trilogia Matrix.

 

> Diplomata: Cordelia Naismith – Cioburi de onoare, Barrayar

 

 

„Când am început să scriu Cioburi de onoare”, a povestit Bujold despre faimoasa ei serie, „nu intenționam deloc să scriu science-fiction militarist. Am vrut să scriu romance gotic cu recuzită SF și m-am folosit de pretextul războiului spațial mai mult ca să le dau personajelor ceva de făcut.”

Pragmatică și competentă, Cordelia este irezistibilă prin felul cum îi provoacă pe toți și toate din jurul ei, și în primul rând injustețile politice și sociale ale societăților de pe Barrayar și Beta, rămânând în același timp credibilă, abordabilă și absolut admirabilă. Ea este timidă, dar inteligentă și periculoasă.

Mihai-Dan Pavelescu

 

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART