Petia Kokudeva la o grădiniță din Sofia, întâlnindu-se cu copiii. (Fotografie: Lora Topalova)
Interviu cu autoarea Petia Kokudeva și traducătoarea Lora Nenkovska despre volumul „Lupo și Tumba“, ilustrat de Romina Beneventi
Petia Kokudeva este o autoare de cărți pentru copii foarte apreciată atât în Bulgaria, cât și în țările unde ajung două dintre personajele sale cele mai simpatice, Lupo și Tumba – un cățel lungan, cu nasul cât o prăjină, și un raton bondoc și hlizit, doi prieteni care observă lumea cu un ochi atent la detalii și poartă dialoguri scurte, dar pline de miez și haz, oferind un punct de vedere surprinzător asupra unor situații obișnuite.
Nu doar copiii, ci și adulții care intră în lumea lui Lupo și Tumba sunt fermecați de schimburile de replici năstrușnice și de răsturnările neașteptate de perspectivă, dar și de minunatele ilustrații ale artistei italiene Romina Beneventi, care locuiește în Toscana. Prima parte a seriei „Lupo și Tumba” a fost distinsă în 2018 cu prestigiosul premiu național Hristo G. Danov la categoria „Carte pentru copii”. Volumul a fost tradus în limbile croată, persană, germană și turcă.
Dialogurile dintre Lupo și Tumba sunt tălmăcite în limba română de talentata traducătoare de origine bulgară Lora Nenkovska, și am profitat de recenta apariție a cărții la Editura Arthur pentru a le pune câteva întrebări atât autoarei Petia Kokudeva, cât și traducătoarei Lora Nenkovska. Lora mi-a răspuns în română, iar Petia în engleză, motiv pentru care există două variante ale interviului – cea în limba engleză este aici.
Cu Petia Kokudeva vă puteți întâlni vineri, 5 iunie, de la ora 12.00, la Scena Arena din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, găzduit de Romexpo. De altfel, Bulgaria este invitata de onoare la târgul din acest an. La întâlnirea intitulată „De ce avem nevoie de povești în lumea reală?“, moderată de Domnica Drumea, va participa alături de autoare și scriitorul Florin Bican. Programul complet al evenimentelor Arthur poate fi consultat pe blog și pe Facebook.
Ilustratoarea Romina Beneventi în Germania, prezentând ediția germană a cărții
Petia Kokudeva, Lora Nenkovska, cine sunteți? Povestiți-ne un pic despre voi, cititorii Arthur vor să vă cunoască. Ce vă amuză, ce vă întristează, ce vă emoționează, ce vă enervează…chestii din astea.
Petia: Îmi place la nebunie când mă cufund într-o cultură străină și când localnicii îmi povestesc despre viața lor la micul dejun (am o slăbiciune deosebită pentru locuri necizelate precum Patagonia, Sahara, Peru și Norvegia). Hobby-ul meu este să întâlnesc oameni străini și să inițiez conversații pline de substanță. Mă dau în vânt după arta uitată a comunicării față în față.
Și ce mă întristează? În ultimii ani, am petrecut mult timp cu copii refugiați din Yemen, Afganistan, Siria, Iran și Ucraina. Un băiat de 11 ani mi-a spus odată că nu are vise – tot ce își dorește e să trăiască o viață liniștită și pașnică.
Mă enervez cel mai des pe... mine însămi. Din cauză că mă descurajez și renunț prea ușor.
Petia Kokudeva călătorind în Pădurea fermecată din Letonia. (Fotografie: arhiva personală)
Lora: Numele meu este Lora și am un păr foarte ciufulit. Până și băiețelul meu cel mic îmi spune pe numele unei eroine a Petiei Kokudeva, Ciufulici. Port ochelari, care mă ajută să văd mai bine lumea din jur, și îmi place la nebunie să citesc și să mă joc cu cuvintele. Mi-am ales chiar și o profesie pe măsură: le arăt studenților cum să se joace cu limbajul, iar în plus, exersez acest joc traducând cărți. Îmi place să fac sport și să merg cu bicicleta. Printre cele mai distractive lucruri pentru mine sunt discuțiile cu fiii mei și meciurile de baschet pe care le jucăm împreună. Mă întristează multe lucruri din lumea contemporană, cum ar fi războaiele și schimbările climatice. Mă las ușor impresionată de frumusețea lumii – de la copacii din parcul de lângă casa mea, până la un tablou remarcabil, un dans sau o piesă de teatru. În rest, mă enervez greu. Aș putea spune că superputerea mea este calmul, iar acesta se antrenează de minune prin traducere.
Lora Nenkovska: „Aș putea spune că superputerea mea este calmul,
iar acesta se antrenează de minune prin traducere.“
Petia, ce îți place la literatura pentru copii, atât din postura de cititor, cât și din cea de autor? Ce te-a determinat să continui pe acest drum și care sunt provocările atunci când scrii pentru copii?
Petia: În literatura pentru copii și în interacțiunile mele cu copiii, sunt atrasă de același lucru: gândirea laterală. Acea logică surprinzătoare, neconvențională, uneori complet absurdă, care te face să râzi și, cumva, salvează situația. Un exemplu îmi vine imediat în minte: într-una dintre cărțile lui Mac Barnett, o rață care ajunge în burta unui lup spune: „Doar pentru că am fost înghițite nu înseamnă că am fost mâncate!” Acest tip de gândire laterală se regăsește în opera tuturor autorilor mei preferați de cărți pentru copii: Tove Jansson, Shel Silverstein, Arnold Lobel, Carl Sandburg.
Cât despre provocări, cea mai mare este de natură psihologică: epuizarea care vine din acest sentiment constant că suntem într-o bătălie, că trebuie să luptăm pentru a menține cititul viu într-o lume în care majoritatea oamenilor nu mai citesc cărți.
Petia Kokudeva cu copii din Sofia jucându-se cu păpușile Lupo și Tumba. (Fotografie: Yana Lozeva)
Lora, cum privești literatura pentru copii din perspectiva de adult? Citești în continuare astfel de cărți sau crezi că a trecut timpul lor?
Lora: Nu știu dacă mai am perspectiva unui adult, deoarece în ultimii 14 ani, de când sunt mamă, citesc foarte multă literatură pentru copii, iar de curând și cărți pentru adolescenți. Cred cu tărie că lectura este extrem de importantă pentru copii și nu am încetat nicio clipă să le citesc fiilor mei. Și mai cred că lectura cu voce tare dezvoltă mult mai mult decât un vocabular bogat la copii, ea clădește un confort emoțional interior, oferind un sentiment de liniște, siguranță și fuziune sufletească. Acum citesc chiar și romanele pentru adolescenți care îl pasionează pe fiul meu cel mare, pentru a le putea discuta împreună.
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că nu am rupt niciodată legătura cu literatura dedicată copiilor. Am urmat chiar și un astfel de curs la Universitate, iar o prietenă foarte bună de-a mea este specialistă exact în acest domeniu. Pentru mine, aceasta rămâne literatura de cea mai înaltă măiestrie, una care îmbină perfect jovialitatea, ingeniozitatea, delicatețea și puterea de a explica lumea. Nu-mi plac cărțile didactice, ci acelea care ne invită la aventură.
Petia Kokudeva, cum a luat naștere seria „Lupo si Tumba“? Este atât de plină de candoare și atât de amuzantă! Și pare o discuție între doi copii sensibili, foarte atenți la detalii, care „spun lucruri trăznite“.
Petia: Un mic magazin de artă din Sofia vindea un tablou cu un raton superb, dar foarte trist, purtând un papion. Îmi doream foarte mult să-l am, dar nu aveam suficienți bani. Într-o zi, după cum s-a dovedit, colegii mei au strâns bani pentru ziua mea de naștere și mi-au făcut cadou tabloul! Atunci am început să scriu fragmente scurte, ca și cum aș fi vrut să-l înveselesc pe raton, să-l fac să zâmbească. Treptat, am început să o folosesc pe mama drept model pentru veselul Tumba – mama e ca un copil și face adesea glume de genul: „Fluturii nu au picioare urât mirositoare pentru că ei calcă numai pe flori”.
Pictura cu ratonul trist (Fotografie: arhiva personală)
„Iubesc cuvintele – cu ele te poți juca la orice vârstă“, aflăm din prezentarea de la finalul cărții. Cartea este într-adevăr o joacă minunată cu cuvintele, iar lectura ei îți lasă o stare de încântare și de optimism. Petia, Lora, aveți vreun schimb de replici preferat între câinele Lupo și ratonul Tumba? Mie mi-au plăcut atât de multe, încât îmi este greu să mă decid… Poate următorul exemplu:
„— Oare corăbiile au nas?
— Da, și bărcile au.
— Foarte bine, e logic. Marea miroase frumos. Ar fi mare păcat să fii în largul mării și să nu ai nas.“
Petia: Episodul meu preferat este cel cu perna, pentru că este bazat pe propria mea viață. Sunt somnoroasă și iubesc pernele – apar într-o formă sau alta în fiecare dintre cărțile mele pentru copii. Soțul meu spune adesea că îmi iubesc perna mai mult decât îl iubesc pe el.
„— Trezirea, Tumba, nu mai dormi!
— Nu dorm, Lupo, sunt doar atent la ce-mi spune perna.“
Lora, te întreb pe tine, în caz că Petia e prea modestă ca să răspundă: cum a fost primită seria „Lupo si Tumba“ în Bulgaria?
Lora: Petia Kokudeva este o autoare extrem de iubită în Bulgaria. Cărțile ei sunt mereu așteptate și primite cu un interes deosebit. Modul în care Petia folosește limba este unul foarte special, iar grija ei pentru ilustrații și felul în care lucrează cu artiștii dau naștere unei lumi în care crezi cu totul. Încrederea ei în copii și dorința de a dialoga cu ei fac din cărțile sale exact literatura de care aveam nevoie ca cititor, ca mamă, ca un copil care încă trăiește în mine. Iar apariția seriei „Lupo și Tumba“ a fost răsplătită cu multe zâmbete, hohote de râs și timp prețios împărtășit între părinți și copii.
Edițiile bulgare ale seriei Lupo și Tumba
Lora, cum a fost experiența traducerii acestei cărți? Ce provocări ai întâmpinat?
Lora: Pentru mine, orice traducere este o provocare, iar cea din bulgară în română este cu atât mai mare. Dar vă spun un secret: când un text îmi place, mintea mea începe instantaneu să lucreze în regim de traducere. De obicei, când traduc din bulgară în română, lucrez pe texte scurte pe care le pot lua cu mine în parc. Așa a fost și cu „Lupo și Tumba” – aveam la mine paginile printate și lucram vara în parc. Au fost pasaje care au curs de la sine și altele care mi-au cerut să rescriu micile dialoguri, pentru a le face pe înțelesul publicului din România. Nu toate expresiile idiomatice din bulgară au un echivalent identic în română, iar eu trebuia să păstrez neapărat legătura strânsă dintre text și ilustrație. Adevărul este că m-am distrat de minune și sunt extrem de fericită că pot împărtăși această carte minunată cu mai mulți oameni.
La pagina 55 am remarcat un joc de cuvinte igenios, mai-muțări. Sunt curioasă cum este în original și cum ai găsit soluția în limba română.
„— Pentru a câta oară te maimuțărești azi, Tumba?
— Păi, Lupișor, nu degeaba se zice mai-muțărești, fiindcă nu te muțărești doar o dată și gata, ci mai și mai...“
Lora: Haha! Da, acesta este exact unul dintre dialogurile pe care a trebuit să le inventez în română. În bulgară, jocul de cuvinte se baza pe adverbul „mai”, așa că aveam nevoie în română de o expresie care să conțină „mai” și să descrie un comportament nu prea cuminte, ușor copilăresc. Atunci, răspunsul a venit de la sine, deoarece în română există verbul „a se maimuțări”.
Ilustrațiile realizate de Romina Beneventi sunt absolut superbe. Petia, cum ai ajuns să lucrezi cu Romina și cum a decurs colaborarea voastră? Ai vreo ilustrație preferată?
Petia: A fost o întâlnire prilejuită de soartă. Lucram la teza mea de master în scriere creativă, la Universitatea din Sofia. Era o carte scurtă despre o creatură fără o vârstă certă – putea fi tânără într-un moment și bătrână în altul. Am dat peste blogul Rominei și i-am scris. A fost entuziasmată să lucrăm împreună și, de fapt, prima noastră întâlnire a fost la Florența, când am mers să o vizitez și i-am dus un exemplar fizic al cărții noastre de debut. După aceea, am mai lucrat la câteva cărți împreună, inclusiv Lupo și Tumba. Pentru Tumba, a găsit inspirație la motanul ei neastâmpărat, Mini, iar modelul vizual pentru Lupo este un lup-bucătar care face pizza. Ilustrațiile mele preferate sunt de fapt schițele în creion; îmi place acel aer aspru, nefinisat și natural pe care îl au schițele.
Pisica Rominei Beneventi, Mini, alături de un mic prototip al cărții, pe care Romina l-a făcut înainte de lansarea cărții adevărate, în urmă cu opt ani. (Fotografie: Romina Beneventi)
Lora, te-ai atașat de vreo ilustrație anume, încât îți vine s-o expui pe perete?
Lora: Cred că mi-ar plăcea să le am pe toate. Nu am una preferată.
Petia, spune-ne o poveste amuzantă sau neobișnuită legată de această carte, fie din timpul scrierii, fie după publicare.
Petia: A fost dificil când am scris, pentru că așezam scenele pe foi de hârtie separate, pe covor, iar cele două pisici ale mele se tot rostogoleau pe ele și stricau ordinea.
Desigur, scrisorile de la copii și de la părinții lor îmi sunt foarte dragi, dar ceea ce iubesc cel mai mult este să primesc pachete: de exemplu, am o față de pernă acoperită în întregime cu desene cu Lupo și Tumba, realizate de copii. De asemenea, uneori le trimit pe cele două păpuși, Lupo și Tumba, în misiuni pe termen lung în Germania, căci copiii de la una din școlile de acolo își pun în scenă propriile piese de teatru bazate pe carte.
Odată, o asociație a apicultorilor, fani ai cărții, mi-a cerut unul dintre episoadele legate de albine, pentru a-l putea folosi în antetul site-ului lor web.
Ce ne poți spune despre păpușile Lupo and Tumba? Au o poveste a lor?
Petia: În inima orașului Plovdiv, centrul cultural al Bulgariei, există un loc minunat numit Rakodelnitsa, plin de jucării lucrate manual. Yana, proprietara, a creat aceste păpuși pentru mine pentru că îi place cartea și o place și pe Romina, ilustratoarea. De asemenea, Yana expune în magazinul ei câteva cărți pe care le alege cu atenție și știe cât de mult îmi place să aduc jucării și tot felul de obiecte atunci când vizitez copiii.
Petia Kokudeva cu păpușa Lupo la o întâlnire cu copiii. (Fotografie: Yana Lozeva)
De obicei, nu fac lecturi la modul tradițional. În schimb, prefer să recreez părți din cărțile mele prin intermediul obiectelor de zi cu zi. Această lume tangibilă, analogică, creează spațiu pentru umor, joacă și conexiune umană autentică.
De pildă, pentru întâlnirea cu publicul de la București, în cadrul Târgului de carte Bookfest, le voi dărui copiilor niște cartonașe în care le prezint țara mea, Bulgaria, prin intermediul unor detalii care par scoase dintr-o carte pentru copii, dar sunt întru totul adevărate. Îți dau câteva exemple:
-
Avem sate cu denumiri uimitor de amuzante, cum ar fi: Vrăjitoare, Prăjește-Mazăre, Marele Micuț, Sacu-cu-Minciuni și Auzi-Cocoșul.
-
Avem și un oraș al râsului – Gabrovo: acolo, de exemplu, lumea dansează în ciorapi ca să poată auzi pe gratis muzica de la concertul din orașul vecin.
-
Unele cartiere din capitala Sofia poartă nume foarte ciudate: de exemplu, cartierul Frigiderul. Este cu totul normal ca cineva să-ți spună: „Locuiesc în Frigiderul.
-
Avem magazine pitice, numite „ghem-shop” (deoarece trebuie să te ghemuiești ca să ajungi la fereastra care se află la nivelul trotuarului și să zici ce vrei să cumperi.
-
Avem bunătăți de-a dreptul magice: de exemplu, fasolea gigant (în cinstea căreia se organizează și un festival), brânza verde (unică în Peninsula Balcanică) și ciocolata sărată (cu cristale de sare dintr-un lac minunat).
-
Copiilor le spunem „fistic”, iar când uităm de ziua cuiva, a doua zi îi spunem: „La mulți ani pe cârjă!
Petia, Lora, cum este scena literaturii pentru copii în Bulgaria?
Petia: Lucrez în domeniul literaturii pentru copii de 15 ani, dar în ultimii 5-7 ani a fost un boom extraordinar, chiar exploziv. Avem literalmente zeci de edituri specializate exclusiv pe literatură pentru copii. Se traduce mult, dar există totodată și un număr imens de autori și ilustratori bulgari pentru copii care sunt bine cunoscuți și iubiți, precum năstrușnica poetă Mariya Doneva sau extrem de talentata și de versatila artistă vizuală Ina Hristova. Colegii mei și cu mine vizităm adesea școli și grădinițe din toată țara. Există multe festivaluri și prezentări inovatoare; chiar acum câteva zile, a avut loc o expoziție de cărți pentru copii din trecut până în prezent și a fost fascinant de urmărit evoluția acestui domeniu.
Lora: Scena literaturii pentru copii din Bulgaria este una foarte dinamică și trece printr-un fel de renaștere în ultimii ani. Există mai multe generații de autori și avem niște ilustratori foarte talentați. Este foarte bine că literatura pentru copii este foarte bogată și oferă și cărți axate pe joc, ingeniozitate, filosofie pe înțelesul celor mici și experimente vizuale. Publicul primește aceste titluri cu un entuziasm uriaș, iar colaborarea strânsă dintre scriitori și ilustratori a transformat cartea ilustrată într-un fenomen cultural foarte iubit atât de copii, cât și de părinți.
Petia Kokudeva la munte, fotografiată de tatăl ei. Tatălui îi plăcea să o așeze pe crengi și în diverse locuri înalte. (Fotografie: arhiva personală)
Sunt cărți (clasice sau contemporane) din literatura bulgară pentru copii pe care ați vrea să le vedeți traduse în limba română?
Lora: Dintre autorii contemporani, i-aș recomanda pe Maia Dălgăceva, Maria Doneva, Iulia Spiridonova, Zornița Hristova și cărțile editurii sale, Tocița, precum și, bineînțeles, toate cărțile Petiei Kokudeva. Din rândul clasicilor, deși știu că ar fi o muncă uriașă pentru traducători, i-aș recomanda pe Anghel Karaliicev și Nikolai Rainov.
Petia: Autorul meu preferat de cărți pentru copii din Bulgaria este Boris Aprilov (1921–1995), cunoscut mai ales pentru „Aventurile lui Lisco”. Scrierile sale îmbină umorul și înțelepciunea într-un mod foarte greu de egalat.
