Interviu cu Cornel Vlaiconi și Diana Tivu despre „Protocolul regal”

La Târgul de Carte Gaudeamus apare Protocolul regal, o nouă carte pentru copii scrisă de Cornel Vlaiconi, autorul Domnului Papuzek. Povestea regelui Papucănbag, care într-o noapte se întâlnește cu un leu, este ilustrată de artista Diana Tivu. Scriitorul și ilustratoarea ne-au răspuns la câteva întrebări despre cartea la care au lucrat împreună, înaintea sesiunii de autografe de duminică, 7 decembrie, de la ora 11:00, la standul Grupului Editorial ART.

Cornel Vlaiconi, după „Domnul Papuzek” reveniți la Editura Arthur cu o nouă carte pentru copii. Spuneți-ne pe scurt ce ne așteaptă în „Protocolul regal”. Există vreo legătură cu cartea dumneavoastră anterioară? 

Cornel Vlaiconi: Ne-așteaptă o adunătură-ntreagă, o să-i vedeți: un rege... înc-un rege... și mai apare, dup-aceea, înc-un rege! Maimuțe – și, ghici ce? – și mai multe maimuțe. De fapt, cred că maimuțele s-au adus una pe alta: e-n firea lor și chiar nu poți să le oprești. Avem castele,  avem călătorii, avem un leu și-un porc... cum de s-au adunat cu toții, ce-i leagă, nici eu nu știu prea bine; povestea a crescut de la sine, odată ce mai apărea câte un personaj!

Protocolul regal nu se leagă cu prima carte – m-am gîndit la asta însă nu mi-a reușit să aduc pe cineva „de dincolo” și m-am lăsat păgubaș. Și-apoi, mi-am zis că-i rândul și altor personaje să se afirme!

Cum v-a venit ideea acestei cărți, care au fost sursele de inspirație? Aveți un model în viața reală pentru simpaticul rege Papucănbag sau pentru alte personaje? 

Cornel Vlaiconi: Papucănbag? E doar un rege, și-n mintea mea orice rege nu poate fi decât caraghios: cam asta-i treaba lui, și de treaba asta m-am ținut serios; mă bucur că a ieșit simpatic, că e de treabă, că nu-i supărăcios: nu taie capul nimănui!

Cartea asta – înainte să fi fost scrisă – a fost spusă: și a fost spusă seară după seară, la povestea de dinainte de culcare. Nu se poate să se întâmple ceva în fiecare seară... dar trebuie să se întâmple la fiecare pas câte ceva – altfel nu se poate. Cam așa trag nădejde c-am reușit și cartea: la fiecare pagină e câte ceva.
 

Ce provocări ați întâmpinat lucrând la „Protocolul regal”? Au fost personaje sau scene care s-au conturat mai greu? Cât a durat să scrieți această carte?

Cornel Vlaiconi: Provocarea? E să-ncerci să revii, mai serios și mai așezat, peste tot ce-a fost improvizat deja înainte de culcare. Rușinos, s-a scris mai greu și mai încet decât s-ar fi cuvenit, cu multe opriri, cu reveniri...

Diana Tivu, cum a fost să lucrezi la acest volum? Au fost scene sau personaje care ți-au dat bătăi de cap? Cum ai ales ce secvențe să ilustrezi? 

Diana Tivu: Este nemaipomenit să ilustrez povești cu un ansamblu așa divers de personaje, iar faptul că am mers pe o tehnică de lucru tradițională a făcut acest proiect o experiență grozavă. 

Texul este generos cu schițarea personajelor, așa că imaginea lor a sărit fără prea mare bătaie de cap și pe hârtia mea de lucru. Mi-a luat ceva timp să găsesc imaginea majestății sale, regele Papucănbag, care într-un final este un mix de referințe din imaginile regilor secolului XX și atitudinea unui vecin ingenuu și jovial, care hrănește pisicile la scara blocului.

Prioritar pentru acest text a fost să ilustrez personajele în scene cheie sau în scene care să le surprindă în elementul lor, să le contureze trăsăturile de caracter și să le aducă la viață în mintea cititorului.

 

Dezvăluie-ne câte ceva din procesul tău de lucru, ce mediu preferi, cum alegi paleta cromatică, dacă experimentezi sau mergi pe un stil anume… Ne poți arăta și o schiță pentru volumul „Protocolul regal”, dacă dorești. 

Diana Tivu: Lucrez în medii diverse și am tendința să mă adaptez la nevoile fiecărui proiect în parte, însă pentru această carte am ales realizarea ilustrațiile finale în tehnică tradițională. 

Procesul meu obișnuit de ilustrat o carte începe cu o parcurgere completă a textului și câteva schițe cu personajele, ca să primesc opinii de la colaboratorii proiectului, urmând apoi să schițez ilustrațiile pentru întregul volum. Pentru această etapă, schițez rapid cu creionul pe hârtie și adaug culori în mediu digital, pentru că îmi permite să mă joc cu paleta de culori până o găsesc pe cea potrivită. Pentru Protocolul regal am construit cromatica pornind de la culorile menționate în text. Scopul machetei complete cu schițe este să am o viziune clară asupra proiectului, să asigur o coerență a detaliilor și a culorilor în ansamblu, plus să primesc observații ajutătoare de la oamenii cu care colaborez.

Pentru ilustrațiile finale am reluat schițele într-un nou desen în creion pe hârtie de bumbac, cu adaos de detalii și un desen îngrijit, urmând apoi linia de tuș în peniță și culoarea în acuarelă, iar rezultatul final este cel pe care îl regăsim în volumul tipărit.

Ai o ilustrație preferată din „Protocolul regal”, de care ești foarte mulțumită? Sau poate chiar un personaj preferat? 

Diana Tivu: Am să aleg mai toate scenele cu Buric, pentru că au fost o scuză binevenită de a răspunde cu seriozitate la o întrebare pe care nu ne-o punem suficient de des: „Ce ar face o maimuță în situația asta?“

Cornel Vlaiconi, ce ilustrație vă place în mod deosebit? V-ați atașat de un personaj anume? Sau poate că unul dintre ele a ajuns să vă enerveze? :)

Cornel Vlaiconi: Știți, odată ce i-ai scris – gata: ei nu mai sunt ai tăi, fiecare cititor (sau ascultător) îi vede cu ochii și mintea lui, și-i aproprie, le dă viață. ... Poți doar să ai noroc – și uite că am avut noroc: Diana i-a nimerit, i-a simțit, i-a îmbogățit pe fiecare!

Ar fi vreo scenă din „Protocolul regal” în care v-ar plăcea să trăiți aievea preț de câteva momente sau ceasuri? 

Diana Tivu: Scena de lectură maimuțească de la capitolul „Un maimuțoi la Paris” este clar scena în care mă regăsesc cel mai mult: între perne, cu ochelarii pe nas și nasul într-o carte.

Cornel Vlaiconi: Ah – nu știu, deja le-am trăit pe toate, dar zic că o vacanță-n insula maimuțelor ar fi strașnică, căci regele lor chiar e un maimuțoi de zile mari: el urlă cel mai tare, el se scarpină cel mai bine și tot el se strâmbă cel mai îngrozitor când se rătăcesc turiști pe-acolo... să fii rege peste maimuțe chiar cred că-i mai greu decât să fii peste oameni.