Interviu cu Alexandra Goldillo: Cum a luat naștere „Poșta Chiț”, noua aventură grafică 

La Târgul de Carte Gaudeamus apare Poșta Chiț, o nouă carte grafică pentru copii scrisă și ilustrată de Alexandra Goldillo, pe care o știți probabil din Găinării. Misterul urmei uriașe. Autoarea ne-a răspuns la câteva întrebări înaintea sesiunii de autografe de duminică, 7 decembrie, care se va desfășura în spațiul Ion Creangă de la ora 13:00.

Inspirația din spatele poveștii: De la o buturugă magică la universul lui Gustav

Alexandra Goldillo, după întrebările pe care ți le-am pus despre „Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o. O introducere”, pentru care ai realizat ilustrațiile, ne regăsim cu prilejul unui nou volum scris și ilustrat de tine, „Poșta Chiț”. Cum ți-a venit ideea acestei cărți, care au fost sursele de inspirație? Îți plac în mod deosebit șoriceii și/sau păsările de pradă? 

În primul rând, mă bucur că ne întâlnim din nou la un alt interviu și că benzile desenate stârnesc curiozitatea și dorința de cunoaștere. Ideea aventurii din Poșta Chiț a venit pe neplănuite: în iunie anul trecut, tocmai când eram pe punctul de a pleca la o aniversare, mi-a venit o idee care nu avea nicio legătură cu contextul. Era o imagine cu un șoarece care trăia bine-mersi într-o buturugă mare, cu cotloanele pline cu bunătăți. Imaginația mi s-a pus în mișcare, iar în zilele ce au urmat am început să scriu povestea lui Gustav. 

De mult urmăresc activitățile micilor vietăți care mă fascinează și mai dau peste o carte ilustrată cu povești scrise despre șoareci, iar citindu-le inevitabil mă inspiră să-mi creez propriul univers. 

Cum au prins viață Rika și Gustav

Cum a decurs procesul de lucru pentru „Poșta Chiț”? Te-ai documentat cu privire la speciile de rozătoare și de păsări răpitoare? Am observat că la finalul volumului ai inclus câte o scurtă prezentare a acestora, dar și un ghid de desenare a personajelor principale, Rika și Gustav. 

În trecut aveam ocazia ca în timpul liber să mă plimb zilnic pe aleea de sub Tâmpa (muntele din Brașov), unde mai zăream câte un șoarece sau doi mișunând printre rădăcinile buturugilor unde aveau vizuini, căutând ceva de-ale gurii. Le aduceam și eu semințe de floarea soarelui și firmituri de chec sau pâine și îi vedeam cum cară totul în căsuțele lor, pesemne că aveau copii de hrănit. 

Să spun câte ceva și despre păsările de pradă, și ele mi se par foarte fascinante și deosebite, sunt înzestrate cu atâtea abilități și sunt extrem de agile. În urmă cu câțiva ani am salvat un pui de vânturel (această specie mai nou preferă să cuibărească în zonele urbane) și a trebuit să-l hrănesc cumva și s-a întâmplat că m-a ciupit de deget, fiind foarte flămând. Atunci mi-am dat seama că pe cât sunt de frumoase aceste păsări, pe atât sunt de sălbatice, iar natura lor rămâne neschimbată oricât ar interveni omul în viața lor.
 

Prezentările speciilor de la finalul cărții ajută într-o mică măsură la înțelegerea acestei minunate lumi în care trăiesc Rika și Gustav, dar și dorește să le deschidă apetitul de cunoaștere micilor cititori într-o eră digitală care totuși permite accesul la informație mult mai ușor. Să nu uităm că există un segment mare de copii care nu prea iau contact cu natura și cred că ei ar trebui introduși treptat în activități care să-i ajute să descopere cu plăcere elemente de botanică și biologie.

Ghidul de desenare a personajelor în 24 de pași își propune să țină locul unui atelier de creație prin care copiii își pot testa răbdarea și atenția la detalii, iar la final vor avea rezultate frumoase după ce au urmat toți pașii. Mai menționez că își pot alege să deseneze doar unul dintre cele două personaje și bineînțeles că îl pot colora cum doresc. 

Provocările ilustrării unei lumi naturale: Stil artistic, plante și decoruri detaliate

A fost complicat sau ușor să găsești înfățișarea personajelor? Au fost scene care ți-au dat bătăi de cap? Ce alte provocări, dacă au fost, ai întâmpinat lucrând la acest volum? Și cât ți-a luat să finalizezi cartea? Ne poți arăta și o schiță, dacă dorești. 

Am avut surpriza să descopăr un proces creativ foarte scurt, Rika și Gustav au fost desenați așa cum îi vedeți chiar din prima încercare. Inițial, Rika a avut alt nume, dar a trebuit schimbat, pe când Gustav a avut același nume de la bun început.

Cred că cea mai mare provocare a fost să găsesc un stil artistic potrivit pentru a reda naturalețea lumii prin care se perindă cele două personaje, avem de observat multe plante, fructe de pădure, ciuperci și frunze de copaci. 

Întreg procesul de creație s-a desfășurat începând cu luna iunie a anului trecut și s-a finalizat în mai anul acesta, însă corecturile textelor au mai durat câteva luni. Povestea a fost scrisă în iunie, ciornele paginilor de benzi desenate au fost făcute în septembrie, apoi redesenate, manuscrisul cu paginile desenate și însoțite de bule cu texte a fost predat la sfârșitul lui noiembrie. După ce am primit unda verde din partea editurii în martie, am lucrat intens încă două luni, iar în mai am predat varianta cerneluită și colorată la redactor (îi mulțumesc Ioanei Vîlcu pe această cale că m-a ajutat pe tot parcursul editării).
 

La care dintre ilustrații ți-a plăcut cel mai mult să lucrezi? Și ai un desen de care ești mulțumită în mod deosebit? Mie mi-au plăcut cadrele din interiorul casei lui Gustav, dar și cadrele cu măceșe și mure. :)

Sunt de aceeași părere, mi-a plăcut maxim să decorez și să ilustrez interiorul casei lui Gustav, dar m-a încântat la fel de mult să desenez și vizuina pârșului Arlo, unde putem vedea în fundal mobilier cu veselă. Alte scene ar fi cele cu grădina de dovleci unde sălășluiește Împărăția șoarecilor.

Eu aș vrea să mă teleportez (& micșorez) pentru a bea un ceai în sufrageria atât de plăcută a lui Gustav. Ar fi vreo scenă din „Poșta Chiț” în care ți-ar plăcea să trăiești aievea preț de câteva momente sau ceasuri? Dar o scenă care te-ar înspăimânta dacă s-ar petrece în realitate?

Mi-ar plăcea să locuiesc în buturuga lui Gustav și cred că aș putea să-i dau o mână de ajutor la reamenajarea magaziei din spate, are atâtea lucruri de dereticat acolo încât cine știe ce alte invenții ar mai putea face pe lângă ricșă.

Dacă m-aș pune în locul lui Gustav sau al Rikăi, cred că m-ar înspăimânta grozav să umblu noaptea în pădure, îmi și imaginez că nu le-a fost ușor să se ferească de prădători înaripați iscusiți cum e huhurezul, au avut mare noroc că l-au întâlnit pe Arlo. 

Mulțumesc pentru interviu, mi-a făcut mare plăcere! :)