Interviu cu Alex Moldovan și Ștefan Georgescu despre „Lumea lui Baltazar”

După Băieţelul care se putea muşca de nas, volum care s-a bucurat de un mare succes, scriitorul Alex Moldovan revine la cărțile pentru micii cititori cu Lumea lui Baltazar, o poveste plină de imaginație și umor minunat ilustrată de artistul Ștefan Georgescu, ale cărui desene le-am admirat în volumul Soarele furnicilor. Cei doi ne-au răspuns la câteva întrebări despre cartea la care au lucrat împreună, înaintea lansării de sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 10:00, în spațiul Ion Creangă de la Târgul de Carte Gaudeamus (găsiți aici programul complet al evenimentelor Arthur, Genius, Grafic și miniGrafic).
 

Ema: Alex Moldovan, povestește-ne pe scurt despre ce este vorba în noua ta carte pentru micii cititori, „Lumea lui Baltazar”.

Alex: E povestea unui tip care, într-o dimineață de 46 august (da, exact), decide că e momentul să inventeze... cam tot, de la lumină și înghețată până la pârși și matematică. E o lume în care logica ia o pauză, iar imaginația o ia razna. Ce îmi place la Baltazar e că în ciuda înfățișării nu se ia niciodată prea în serios, ceea ce le recomand și cititorilor cărții.
 

Ema: Cum a apărut acest personaj, Baltazar? Există vreo legătură cu cărțile lui Sławomir Mrożek sau Michel Tournier?

Alex: Baltazar a apărut într-o zi în care aveam mintea prea odihnită. Nu, n-are legătură directă cu Mrożek, nici cu Tournier, deși întâmplarea face ca amândoi să se numere printre scriitorii mei preferați din toate timpurile. Dar dacă cineva va găsi la ei niște influențe „profunde”, nu mă opun, mintea omenească lucrează pe căi neștiute. 

Ema: Îți place să scrii și pentru copii mai mici? E mai simplu sau mai complicat decât pentru celelalte grupe de vârstă? Ai un cititor pe care testezi povestea înainte să o trimiți la editură?

Alex: Îmi place să scriu, punct. Iar asta e exact atât de simplu sau de complicat pe cât vrei tu, cu condiția să te implici cu o cât mai mare parte din ființa ta în actul de a scrie. Până la urmă, ce contează pentru mine e onestitatea față de cititori și faptul că le pot descreți frunțile. 

Da, am mai mulți oameni care îmi citesc cărțile înainte să ajungă la editură, sunt niște prieteni cu gusturi literare asemănătoare cu ale mele și în care am toată încrederea. Textele de feedback pe care le primesc de la ei arată uneori mai rău ca niște extemporale înroșite cu pixul care au primit nota 4. 

Ema: Ștefan Georgescu, mi se pare mie, sau te recunosc în personajul cu barbă stufoasă și impunătoare? A fost complicat sau ușor să găsești înfățișarea lui Baltazar? Și ce alte provocări, dacă au fost, ai întâmpinat lucrând la acest volum?

Ștefan: Sunt discuţii aprinse pe care încă le am cu Baltazar însuşi, nu reuşim să cădem de acord vizavi de cine a purtat primul mustaţa. Cât despre efortul de a-i găsi o reprezentare, aş zice că provocarea a fost să alegem o direcţie din cele multe care ne-au ieşit. A fost foarte uşor să lucrez cu textul lui Alex, şi foarte repede ne-am trezit pe masă cu multe variante de neni magici, mulţi candidaţi: unii buni, dar prea nebuni, alţii drăguţi, dar prea drăguţi, şi tot aşa. Poate că cea mai mare provocare a rămas nevoia de a ţine în frâu universul din punct de vedere vizual. Fiindcă toată Lumea are loc în Lumea lui Baltazar, e foarte uşor ca totul să devină haotic, să ne scape din mână, să devină obositor. E mereu mai bine să lucrezi în nişte limite, iar atunci când nu există, să ţi le impui singur. Altfel ajungi să hoinăreşti prea mult.

Ema: În interviul nostru despre „Soarele furnicilor”, spuneai că îți pregătești tipare elaborate pe care le aplici pentru detalii. Am observat că și aici ai aplicat această tehnică. Cum ai ales stilul și paleta cromatică pentru „Lumea lui Baltazar”? Și dacă ne poți arăta o schiță…

Ștefan: Lumea lui Baltazar e o lume veselă, expansivă și caldă, pretexte foarte bune pentru mine să folosesc galbenul. E o poveste ca o vară lungă din copilărie, unde grija cea mai mare era să mă gândesc cu ce vreau să mă joc și ce vreau să desenez. Asemenea lui Baltazar, căutam să îmi umplu lumea. Nu exista timp, exista doar loc pentru voință. E, și fiind vorba de o lume ancorată în nostalgia copilăriei, am ales să virez totul într-un teritoriu ce duce cu gândul la hârtia veche îngălbenită de soare, la culori curajoase, dar pălite de timp, pete și zgârieturi care trădează vechimea poveștii, sau mai degrabă a adevărurilor surprinse de poveste. Cât despre restul, cred că cel mai tare îl citez pe Dr. Seuss, nu neapărat ca linie, dar ca atmosferă. Sau cel puțin eu acolo m-am dus cu gândul: nu mi-am pus probleme de realități fizice, de cum arată propriu-zis spațiul în care se desfășoară toată nebunia din Baltazar, e undeva în neant, în minte, e lumea ideilor, e o frenezie incertă. Și am folosit puțin din bastonașele lui Dali în care se proptesc tot soiul de obiecte și personaje moi.

Ema: Ai o ilustrație de care ești mulțumit în mod deosebit? Alex, ai o ilustrație preferată?

Ștefan: Limonada uriașă. Și ilustrația cu multe mașinuțe, cred că de cea cu vehiculele m-am bucurat cel mai tare. Dacă aș fi avut mai multă prezență de spirit aș fi dus-o mai tare înspre “Wacky Races” (Hanna-Barbera/Heatter-Quigley)

Alex: Trebuie să recunosc că ilustrația de pe copertă m-a lăsat mască și mi s-a impregnat în creier pe vecie. 

 

Ema: Mi-a plăcut lista de cuvinte simpatice a lui Baltazar (matrapazlâc, mogâldeață, lighioană, chițibuș etc.) pentru că și eu am cuvinte care-mi plac grozav, de pildă funigel, cinabru, boroboață sau foșnet. Alex, mai poți adăuga și alte cuvinte simpatice pe listă? Și cum te raportezi la vocabular? 

Alex: Spiriduș și țâmburuc. Iar pe lista de cuvinte pe care nu le suport se detașează clar „prunc”, care mi se pare un nefericit accident lingvistic. 

Ema: Ștefan Georgescu, care sunt cuvintele tale preferate din limba română?

Ștefan: Preferate, în general? Nu m-am gândit, dar acum pe loc: dor, bobârnac, pezevenchi. Dar acum că am zis de dor, există o localitate care se cheamă Dor Mărunt, și mi se pare un nume extraordinar. 

Ema: Dacă ați fi Baltazar pentru o zi, ce ați inventa mai întâi?

Alex: Aș reinventa două lucruri dragi, dispărute prematur: halba de bere de 500 de ml și iaurtul la 1 kg.

Ștefan: Sacul cu toate semințele din lume, găleata de apă care nu se golește, sapa care nu se tocește și nava spațială care nu se oprește. Și mi-aș lua prietenii să punem roșii, platani și trifoi pe Jupiter.