Interviu cu Alex Moldovan și Andrei Măceșanu despre „Dani G. și misterele Parisului”

Scriitorul Alex Moldovan și ilustratorul Andrei Măceșanu revin cu al doilea volum din seria Dani G., Dani G. și misterele Parisului, și ne răspund la câteva întrebări înaintea lansării de sâmbătă, 6 decembrie, care va avea loc la ora 10:00 în spațiul Ion Creangă de la Târgul de Carte Gaudeamus. Tot atunci se va lansa și volumul Lumea lui Baltazar, despre care Alex Moldovan și ilustratorul Ștefan Georgescu ne-au spus câteva lucruri în acest interviu.

Alex Moldovan, s-ar zice că te-ai instalat confortabil în universul lui Dani G. și al familiei sale neobișnuite. Ai scris la fel de ușor al doilea volum al seriei, „Dani G. și misterele Parisului”? Sunt curioasă cât timp ți-a luat și dacă ai întâmpinat vreo dificultate.

Alex: Am scris ca de obicei, cu o cafea rece pe birou, cu vloggerii preferați ai lui fiu-meu urlându-mi în urechi și cu momentele speciale în care uitam ce am scris în primul volum. Volumul al doilea nu mi-a luat prea mult timp pentru că am știut de la bun început ce vreau să spun în cartea asta. Dificultatea majoră a fost faptul că Dani G. nu prea mă ascultă când îi spun să nu intre în bucluc. A, și, bineînțeles, lipsa de timp, care a devenit o boală cronică a celor care au mai multe joburi și nu știu să spună „nu” când e cazul. 

Adevăr sau ficțiune? M-am întrebat ce relație are autorul Alex Moldovan cu eclerele, mimii, scuzele și mantiile de invizibilitate. 

Alex: Adevărul e că IRL nu mă dau în vânt după dulciuri și nici nu mai știu când am mâncat ultima dată un ecler bun. Iar cu mimii mă împac și mai puțin. De fapt, am o adevărată fobie legată de persoanele care poartă costume de animale (și care îți distribuie produse promoționale pe stradă), de măști de mimi și mai ales de manechinele din vitrinele magazinelor. Poate că pare ciudat, dar la un moment dat căutasem pe net și există un nume foarte complicat pentru această tulburare. Mantia de invizibilitate e un omagiu pe care îl aduc poveștilor pe care le-am citit în copilărie și seriei Harry Potter, acesta fiind un articol vestimentar de bază.
 

Ce ți-au zis cititorii despre capitolele fake, le-a plăcut ideea? Și ce alte păreri ai mai primit de la cititori? 

Alex: Îți dai seama că le-a plăcut la nebunie! Ideea mea a stârnit nu doar entuziasmul copiilor, ci și pe cel al adulților care au citit cartea. Dacă e să fim sinceri, cu toții avem nevoie de pauze din citit: ca să mai intrăm pe Facebook sau TikTok, ca să ne luăm un pahar de apă sau ca să ne îndreptăm spatele, noi, ăștia mai bătrâni. Așa că voi continua această tradiție și în volumele viitoare. Cu privire la partea a doua a întrebării, am avut un feedback excelent la primul volum, copiii apreciind faptul că am redus la maximum lucrurile plictisitoare și am lăsat în carte doar dialoguri, acțiune și umor. Adică ingredientele care îmi plac și mie cel mai mult atunci când citesc o carte pentru copii.

În interviul despre „Dani G. și castelul celor trei măgăruși” ne-ai promis că în volumul al doilea vom afla mai multe despre delicioasele tartine cu ou. Într-adevăr, te-ai ținut de cuvânt. Dar rețeta, când vom afla rețeta? 

Alex: Mă gândesc foarte serios să postez rețeta pe TikTok, poate să mă și filmez în timp ce o prepar. Tartinele cu ou ras sunt pentru mine o delicatesă absolută încă din copilărie și mă bucur că i-am transmis și lui Alex mic, fiul meu, plăcerea de a le înfuleca dimineața.

Andrei Măceșanu, îmi spuneai în același interviu că te distrează să strecori tot felul de amănunte în fundalul ilustrațiilor. Cu ce te-ai mai distrat lucrând la acest volum?

Andrei: M-am distrat, într-adevăr, foarte mult! În primul rând, ca cititor, pentru că eram la rândul meu curios și entuziasmat să văd următoarele aventuri ale personajelor. Apoi mi-am propus să mă distrez și ca ilustrator. Să ilustrez o carte presupune multă muncă, multe zile în care trebuie să lucrez cu migală. Să fiu foarte atent la ce am de făcut, să pot lucra cu o intensitate care să se reflecte în ilustrații finale meșteșugite, care să completeze iscusit textul. Faptul că ajung să mă și distrez e o bucurie pe care o împărtășesc cu Alex și cu Florentina Hojbotă, care coordonează întregul proces. 

Văd fiecare volum care continuă o serie ca pe o provocare, ca pe ocazia de a extinde o lume și de a o face cât mai tangibilă pentru cititori. Ca atunci când adaugi strat după strat ca să obții o prăjtură — dacă tot suntem înconjurați de eclere și alte minunății culinare în Dani G. și misterele Parisului. 

În acest sens, detaliile cu care însoțesc ilustrațiile au și rolul de a aprofunda coerența universului vizual al seriei. De exemplu, în scena amplă din bucătărie cu care se deschide cartea sunt prezente tot felul de dispozitive sau jucării care apăreau în primul volum. M-am gândit că ar fi foarte plauzibil ca jucăriile sau alte obiecte de-ale personajelor să fie împrăștiate prin toată casa sau, în orice caz, să rămână prin preajmă după ce nu le-au mai folosit. Așa că în dulapul din bucătărie se află, printre altele, sticluța cu poțiunea „Ochiul vedeniei”, din Dani G. și castelul celor trei măgăruși. 

Apropo de măgăruși: încă din primul volum am sugerat tot așa, prin intermediul fundalului ilustrațiilor, că în casa personajelor există pe pereți desene făcute de copii, înrămate. Acum, în noul volum, este așezat undeva chiar un desen cu cei trei măgăruși. Exemple sunt foarte multe, dar nu aș vrea să le răpesc cititorilor bucuria de a le descoperi chiar ei.
 

Sunt curioasă dacă Guță a rămas preferatul tău în „Dani G. și misterele Parisului” sau un alt personaj ți-a captat interesul. Alex, ai dezvoltat între timp o simpatie pentru unul dintre personaje? Sau poate că cineva a început să te enerveze…

Andrei: De fapt, toate personajele îmi sunt dragi, mai ales că am ocazia să le prezint în tot mai multe ipostaze. M-am bucurat, de pildă, să îl reîntâlnim pe fiul profesorului Invențio. Dar my all-time favorite rămâne motanul Guță. Ador să îl desenez reacționând la ce se întâmplă în jur; aș zice chiar că are seria lui separată de mici aventuri care se desfășoară în paralel cu narațiunea principală. Fie că fură mâncare din frigider sau că își ascute încântat ghearele, neatent la ce fac celelalte personaje, motanul Guță merită toată afecțiunea noastră.

Alex: Cred că până la urmă Guță e și preferatul meu, așa cum personajul meu favorit din seria cu Olguța e cățelul Farid.

M-a surprins scena de la aceeași pagină 80, în care misterul textului e anulat de ilustrație. Cum v-a venit ideea asta? Am impresia că din nou v-ați distrat lucrând la „Dani G. și misterele Parisului”. 

Andrei: M-am gândit să profit de una dintre superputerile cititorilor: ei pot să vadă în ilustrații lucruri pe care personajele din scenă nu le văd. Și am vrut să accentuez acest lucru și să obțin un efect comic tocmai folosindu-mă de ipostaza asta în care tu, ca privitor, observi că personajele nu văd ce e în jurul lor. Și, separat de jocul acela al ascunderii inițiat de Chloe, în scenă iese în evidență profesorul Invențio, „camuflat” în mulțime. Când afli, câteva pagini mai departe, că personajele sunt tot mai sigure că, într-adevăr, Invențio este și el la Paris, te simți la rândul tău ca un detectiv — unul aflat mereu cu un pas înaintea personajelor.

Alex: Ideea îi aparține în totalitate lui Andrei, care a avut și de data asta mână liberă să facă ce crede el de cuviință, iar impresia mea e că s-a depășit pe sine. Iubesc la nebunie ilustrațiile pe care le-a făcut pentru volumul al doilea și nici nu vreau să mă gândesc cum va arăta volumul trei din serie. 

Aflăm că atât Domnul G., cât și Profesorul Invențio sunt maeștri la gătit. Vouă vă place să gătiți? Improvizați, inventați? Ce fel de mâncare vă iese cel mai bine? 

Alex: De când mi-am luat un air fryer și o oală de gătit sub presiune, viața mi s-a schimbat radical. În bine! Le folosesc aproape zilnic pentru a găti feluri gourmet, gen cartofi prăjiți cu aripioare picante, tocană de inimi și pipote sau funduri de pui. Da, ați citit bine, cele din urmă sunt o delicatesă rară.

Andrei: Cred că mă simt mult mai confortabil în postura de ilustrator decât în cea de inventator în bucătărie. Mi-a plăcut mult să prepar diversele rețete de eclere care se găsesc în carte. 
 

În „Dani G. și misterele Parisului” ne plimbăm prin, duh, Paris, iar la finalul volumului aflăm că următoarea aventură se petrece la Barcelona! Alex, ai vizitat cele două orașe, ai găsit inspirație acolo? Sau ce te-a determinat să le alegi?

Alex: Am vizitat și Parisul și Barcelona, și ambele orașe mi se par super spectaculoase. Aș reveni cu plăcere oricând în ele, deși îmi place să descopăr mereu locuri noi. Uite, de exemplu, n-am fost niciodată la Londra și nici la Praga, deși îmi doresc s-o fac cât mai curând. Am ales orașele astea și pentru că au personalitate și pentru că nimeni nu m-a trimis (încă) la Reykjavik.

Alex, ai un titlu pentru al treilea volum din seria Dani G.? Ne poți spune pe scurt ce aventuri ne așteaptă?

Alex: De obicei titlurile le găsim cu o zi înainte ca volumele să plece la tipografie, așa că nu vreau să mă grăbesc și să induc lumea în eroare. Ce pot să spun e că va fi o cursă contracronometru pentru găsirea unui leac vital care ar salva unul dintre personaje. Despre care personaj e vorba evident că n-o să vă spun, pentru că n-a sosit încă momentul să vă dau spoilere.