Interviu cu Adela Maria Calistru despre „Petrecere cu unicorn”

Adela Maria Calistru publică la Editura Vlad și Cartea cu Genius Petrecere cu unicorn, o carte scrisă și ilustrată chiar de ea. Autoarea ne-a răspuns la câteva întrebări înaintea sesiunii de autografe de la Târgul de Carte Gaudeamus, care va avea loc duminică, 7 decembrie, de la ora 11.30, la standul Grupului Editorial ART (găsiți aici programul complet al evenimentelor Arthur, Genius, Grafic și miniGrafic).
 

Adela Maria Calistru, aflăm din prezentarea inclusă în volumul „Petrecere cu unicorn” că ai studiat ceramica și pictura monumentală, însă te-ai îndreptat spre ilustrația de carte pentru copii, până în prezent ilustrând peste 30 de cărți. Te rog să ne spui mai multe despre tine, pentru cititorii Genius. Ce te emoționează, ce te enervează, ce iubești, ce te sperie? 

Punctual, aș spune că mă emoționează și mă impresionează arta bine făcută, arhitectura, muzica, filmele și unele desene animate, tot așa, bine făcute! Toamna, în octombrie, marea și, în general, peisajele frumoase mă încarcă cu energie pozitivă. 

Mă enervează mediocritatea și lenea. Ideea asta de „las-o că merge și-așa”. Eu sunt perfecționistă, sau cel puțin aspir, sunt tipicară, am diverse obsesii legate de muncă, de lucrul bine făcut, și atunci cred că am așteptări să fie și alții la fel. A nu se înțelege că eu chiar reușesc și mă cred superioară, nici vorbă, mai am mult până să ajung acolo unde îmi doresc, dar nu prea îmi plac oamenii care fac treaba superficial, nu observă detalii și nuanțe (și la propriu și la figurat), însă mă bucur foarte tare când întâlnesc sau lucrez cu oameni foarte pasionați, organizați, muncitori și foarte atenți la detalii. Sunt acei oameni cărora le pasă, de fapt. 

Îmi iubesc în primul rând familia, căreia îi datorez totul, dar pe un foarte aproape loc doi sunt acuarela și meseria asta a mea de ilustrator. Ador sentimentul pe care îl am atunci când pictez, îmi place procesul de lucru, nu neapărat rezultatul. Bineînțeles că îmi place și rezultatul, dar abia aștept să trec la următoarea. E ceva cu tehnica asta, când pensula atinge hârtia, pata care se formează când se usucă culoarea, delicatețea procesului, nu știu să explic, dar sentimentul ăsta îl caut tot timpul. Într-un fel, ilustrația m-a ales pe mine, nu eu pe ea ☺, pentru că întâmplarea a făcut ca stilul meu colorat și mai copilăresc, să zicem, dar și tehnica acuarelei, să se preteze la ilustrația de carte pentru copii și atunci mi-am dat seama că vreau să fac asta.

Nu știu ce mă sperie... filmele de groază și rollercoaster-ele (?) ☺ 

În cazul de față, recunosc că îmi e un pic frică de critică :))). Petrecere cu unicorn este prima carte scrisă de mine, așa că am maaari emoții.
 

ilustratoarea Adela Maria Calistru (foto: arhiva personală)

Cum ți-a venit ideea acestei cărți, care au fost sursele de inspirație? Îți plac găinile în mod deosebit, ai avut ocazia să le studiezi îndeaproape? :)

În mod surprinzător, nu, nu îmi plac găinile :))). E oarecum o întâmplare și aici. Cred că proiectul ăsta este un foarte bun exemplu de cum te poate duce viața în locuri neașteptate. Dar să începem cu începutul: după pandemie, prin 2022, aveam obiceiul să ascult podcast-uri. Unele subiecte chiar mi-au schimbat viața. Unul era despre o carte, al cărui subiect era experimentul de a-ți dedica ție 1% din timpul unei zile, pentru o activitate care îți place. De exemplu 15 minute pe zi pentru sport, citit, tricotat etc. Și să observi ce înseamnă într-un an!

Și m-am hotărât să fac asta. Să ilustrez pentru mine. Atunci când colaborezi cu autori și edituri, ești condiționat în primul rând de natura textului, apoi poate chiar de dorințele autorului sau ale editurii, ceea ce e perfect normal. Așadar, ca ilustrator, nu poți face chiar tot ce vrei. Mi-am propus să fac ilustrații care să conțină doar ce vreau eu, ce îmi place mie și mai ales, să mă facă să râd (pentru mine, umorul este esențial în viață!). Nu am reușit :))), 15 minute pe zi erau prea puțin, nu înțelegeam nimic, așa că mi-am propus o ilustrație pe lună. Asta am reușit, dar nu chiar lunar, pentru că vorba aia: „tre` să mai plătești și facturile”. 

Să revenim la găinușe: în vara lui 2022, eram în mașină în drum spre Ploiești, spre părinții mei, și aveam în față o mașină veche care scotea un fum îngrozitor.  Și soțul meu se enervează și spune: ”Ce caută cotețul ăsta pe stradă?! Uite cum poluează!”. Nu numai că m-am prăpădit de râs la auzul acestui „apelativ”, dar am și văzut instantaneu cu ochii minții niște găini cuibărindu-se într-un Fiat 500 turquoise. De ce așa? Pentru că este mașina mea preferată, respectiv culoarea mea preferată. Și pentru ce e cotețul? Pentru găini, exact. Așadar am ilustrat Cotețul cum am ajuns acasă. Și am desenat ce îmi place mie: cafea, Martini, rugină (îmi place patina timpului, îmi plac vechiturile, ruinele și chestii de genul acesta), iar găinile erau de un relax total și făcea fiecare ce-o tăia capul.
 

În august mi-a venit ideea Puicuțelor fierbinți, trei găini care își pârlesc penele la soare. Apoi am zis să fac ceva pentru septembrie, pe subiectul școlii. Nu am reușit ☺. Dar am ilustrat Halloween-ul găinilor în octombrie și mi-am zis să fac ceva și pentru Crăciun. Și așa mi-am dat o temă lunară ca să pot face ulterior un calendar. Am postat aceste ilustrații pe Facebook și oamenii au răspuns incredibil de pozitiv. Toată lumea a râs și, cel mai interesant, s-a regăsit în ele, pentru că găinușele sunt de fapt tipologii de oameni, iar cu primele ilustrații m-am adresat adulților, nu copiilor. 

Când am postat măgarul-unicorn, au fost persoane care m-au întrebat din ce carte este ilustrația, pentru că vor să o cumpere. Și așa m-am hotărât să scriu o poveste cu un măgar și niște găini. Și cu un Fiat 500. Oricum îmi propusesem de mai multă vreme ca în viața asta să scriu și să ilustrez măcar o carte pentru copii, dar nu-mi venise o idee ca lumea. Deci subiectul a picat la fix.

Putem concluziona că totul a pornit de la mașina-coteț ☺ (mulțumesc, Claudiu) și de la feedback-ul oamenilor din social-media. Aș fi putut face gâște sau rațe, dar cu cotețul parcă merg mai bine găinile. De asemenea, oricărui animal poți să îi pui ochelari de soare sau tocuri, dar găina are și un aer stupid și parcă e și mai funny de desenat, iar scopul meu, dincolo de dorințele personale, acesta a fost: ca cititorii să râdă!

Ce provocări ai întâmpinat lucrând la „Petrecere cu unicorn”? Au fost personaje sau scene care s-au lăsat desenate mai greu?

Cea mai mare provocare a fost textul! Eu nu sunt scriitoare, ci ilustratoare. Așadar cartea am „văzut-o” mai întâi în ilustrații și apoi am scris-o. M-a interesat în primul rând vizualul și, ca să fie un proiect al meu în totalitate, m-am străduit să pun și cuvinte pe lângă ilustrații. M-am bazat pe încurajările familiei și prietenilor care mi-au spus mereu că povestesc fain – observasem și eu că îi fac să râdă. Am învățat destul de bine la școală, așa că sper că și partea de gramatică, de exprimare este ok. Bineînțeles, un rol important au avut și redactorii editurii, care m-au îndrumat și, în general, s-au ocupat de tot proiectul în cel mai mic detaliu.

Fiind un proiect de suflet și având o experiență de 15 ani ca ilustrator, la ilustrații nu prea am avut provocări. Scena petrecerii a fost într-adevăr foarte complexă și s-a întins practic pe tot biroul și pe mai multe zile. Pot spune totuși că execuția în sine a cărții a fost o provocare pentru că etapa de desenat și pictat a durat cam trei luni, iar etapa pe calculator încă o lună. Textul fusese scris cu un an înainte și de atunci m-am tot gândit la carte ☺.
 

Dezvăluie-ne câte ceva din procesul tău de lucru, ce mediu preferi, cum alegi paleta cromatică, dacă experimentezi sau mergi pe un stil anume… Ne poți arăta și o schiță a volumului „Petrecere cu unicorn”, dacă dorești. 

Când încep un proiect, citesc mai întâi textul și aproape imediat începe să „ruleze și filmul”. Nu văd toate scenele imediat, dar de multe dintre ele sunt destul de sigură încă de la început. Apoi îmi împart textul pe pagini și scene și încep să mă gândesc la design-ul cărții și să mă documentez. Nu îmi place să fac schițe, așa că desenele sunt mai mult în minte în acest stadiu. Pentru ilustrațiile propriu-zise sunt nevoită să fac schițele, care în general sunt niște mâzgăleli pe hârtie obișnuită. Apoi, cu un liner negru îmbunătățesc desenul. Fac asta pentru a putea transfera acest desen pe hârtia de acuarelă, cea „bună” cum s-ar spune, cu ajutorul unei plăci luminoase. Între timp mai vin idei și desenul acesta este îmbunătățit și el. Practic fac desenul ilustrației de trei ori, dar acesta din urmă este cel mai bun din punct de vedere conceptual și compozițional, este curat și fără ștersături, și acesta urmează a fi pictat. Execuția picturii durează cel puțin două zile. Depinde de complexitate și de mărime. Eu lucrez pe dimensiuni mai mari decât formatul cărții, pentru a putea intra în detaliu și pentru a nu pierde din calitate. Apoi urmează scanarea și prelucrarea digitală a culorilor, curățarea fondurilor albe, corectarea greșelilor, dacă există. Sunt foarte preocupată ca ilustrația de pe calculator să arate ca originalul, cât mai aproape posibil. Pentru asta îți trebuie un scanner bun și un monitor bine calibrat.

Cel mai bine mă simt la masa mea de lucru de acasă: o planșetă mare, zgâriată și „împușcată” de umflături, pe două capre, toate vechi de 15 ani. Din păcate nu pot desena în altă parte: în natură, în mașină, acasă la altcineva. Nu pot ☺.
 

Procesul meu de lucru se bazează foarte mult pe instinct și pe cunoștințele acumulate la școală și în timp. Nu prea stau să mă gândesc la game cromatice, îmi vin natural. Cu tehnici nu am experimentat, pentru că am vrut doar acuarelă! Și oricum militez pentru tehnicile tradiționale. Sunt anti AI și anti digital. Dar totuși admir și artiști care lucrează ilustrații digitale extraordinare! Și atunci când le văd, parcă aș încerca și eu, dar cred că îți trebuie practic alți 15 ani ca să ajungi la acel nivel. Când îmi dau seama de asta, revin la acuarela mea dragă.

Eu nu prea experimentez cu stiluri diferite. Știu unul și bun ☺. Dar încerc să-mi îmbunătățesc stilul și să evoluez cu fiecare proiect. Experimentarea este pentru începători, pentru că trebuie să încerci să vezi ce îți place cel mai mult și să îți găsești calea. Dar după o vreme cred că e de preferat să ai un stil care te definește, care te face recognoscibil și inconfundabil.

M-au amuzat indiciile inserate în ilustrații, cum e șapca Getei în care ni se răspunde la dilema „Cine-a fost mai întâi…”? :) Ai teme sau personaje recurente, poate chiar detalii camuflate în imagini? 

Ha-ha, da. Aceea e practic o idee pentru altă carte ☺. Am ilustrat acum ceva timp o foarte scurtă bandă desenată, o poantă, legată de ideea asta că găinile se trag din dinozauri. M-am documentat un pic și se pare că totuși oul a fost primul, pentru că o altă specie a depus ouă care au evoluat ulterior în găini. Dar mai studiez problema, mai ales că Geta mea nu o să accepte în veci ideea asta :))).

Da, îmi place să introduc tot felul de detalii și animăluțe ascunse. Am învățat la începutul carierei mele că celor mici le place să descopere surprize în ilustrații. Și de atunci am tot mers pe ideea asta, care ia amploare la fiecare carte. În cazul de față, am făcut (din nou) obiecte care îmi plac mie sau pe care le am în casă. În scena din magazie, pe rafturi se pot descoperi o cană metalică chiar cu o găinușă, o căsuță ceramică adusă de tata de la Amsterdam, un ceainic pentru că îmi place ceaiul, o papiotă pentru că îmi place să cos și așa mai departe. Măcăleandrul este una dintre păsările mele preferate, așa că l-am făcut personaj-martor, fără să aibă un rol anume. Și bineînțeles, pisici și șoricei (iubesc pisicile, am una adorabilă). Cuibul de rândunele este cel din grajdul de la țară de la bunici, iar Marcel este numele calului pe care l-a avut tataia. Da, cartea este plină de detalii personale. Apropo de camuflaj, semnătura mea, AMC, este integrată aproape în fiecare cadru. Vă invit să o descoperiți. ☺

Ai o scenă preferată din „Petrecere cu unicorn”, de care ești foarte mulțumită? Sau poate chiar un personaj preferat? Și ai de gând să continui aventurile celor șapte găini care-au evadat de la ferma lui Moș Costel?

Of, grea întrebare. Prima ilustrație pe care am desenat-o a fost cea în care trei găini îl roagă pe Marcel să le ajute cu planul lor. Mă pufnea râsul de fiecare dată când o vedeam pe Vasilica cum se uită în ochii măgarului. Mi-a plăcut la nebunie să lucrez la ilustrația asta. Apoi cea în care îl spală pe dinți și îl săpunesc. Și acum îmi vine să râd. Pădurea de stejar a fost o ambiție, tehnic vorbind – realizarea pădurii în acuarelă și mai ales a luminii din pădure. 
 

Greu de spus și care e personajul meu preferat, pentru că toate îmi sunt dragi. Am avut o satisfacție enormă când a venit Sara, fetița mea, la mine, în timp ce lucram și a stat ea așa un pic să se uite și a zis: „Mami... găinile astea sunt... tu? Că Draga e ca tine, Matilda bea cafea ca tine...”. Am făcut ochii mari și am fost uimită că a observat asta: da, cele șapte găini sunt laturi ale personalității mele, dar și ale oamenilor în general, căci nu sunt eu mai deosebită. Cu toții avem o parte isteață în noi, alta mai stupidă, diverse plăceri, obiceiuri proaste etc. Poate că totuși nu sunt Pamela, cea care doarme tot timpul. Sunt destul de iute și agitată și îmi place să lucrez. Nu vreau să mă pensionez, vreau să mor cu pensula în mână la 92 de ani (nu știu de ce numărul ăsta, în caz că vă întrebați ☺).

Da, aventurile vor continua. Volumul II este gata și se numește Găina radioactivă. Este și scrisă, și pictată, dar urmează munca enormă din spate, munca editurii, deci mai durează până când va ajunge la tipar și în mâinile cititorilor. So stay tuned. La drept vorbind, am idei pentru mai multe volume, dar de la idee la carte e cale lungă. Sper că toate se vor materializa.

Ce ilustratori urmărești, care sunt preferații tăi? 

Urmăresc ilustratori din partea franceză a Europei, Franța, Belgia. Se pare că rezonez cu stilurile lor. Cred că au o școală bună de ilustrație acolo; sau pur și simplu sunt înzestrați cu un talent enorm. Quentin Gréban este ilustratorul care m-a inspirat și de la care am învățat cel mai mult. Îl ador! Evoluează de la carte la carte și greu ții pasul cu el. Dacă stau bine să mă gândesc, genul acesta de găinușă cu „guler” negru într-un Pinocchio de-al său am văzut prima dată și cred că mi-a rămas întipărit în memorie. 

Thibault Prugne, iarăși, este excepțional și de o sensibilitate incredibilă. Frederic Pillot, imposibil de egalat, dacă se poate spune asta în acest domeniu, și imposibil de confundat. Marco Soma, italian, cu un stil cu totul deosebit și niște game cromatice deosebite! Rebecca Deutremer, Dominique Mertens, Julie Mellan, Chris Riddell. Mulți oameni talentați pe lumea asta! Adesea mă fac să mă simt mică, dar mă și ambiționează să devin o ilustratoare mai bună.
 

Recomandă-ne cinci cărți grafice.  

Având un copil de 10 ani, am cumpărat și am citit multe cărți! Numărasem la un moment dat 300 și ceva, dar am pierdut șirul. Cred că nici nu aș fi ajuns în punctul acesta fără fetița mea. Toate cărțile astea m-au ajutat, mi-au dat idei, mi-au îmbunătățit exprimarea, m-au determinat să scriu. Cumpăram cărți ilustrate pentru documentația mea și înainte de Sara, dar pentru ea... vai de mine! Așa că ce să recomand? Cărțile bine făcute ☺.

Cu siguranță seria Pettson si Findus a lui Sven Nordqvist! Dacă vrei să râzi tare ☺.

Arborii, respectiv Albinele, ilustrate de Piotr Socha, dacă vrei să te documentezi și să înveți despre natură.

Parfumul zilelor de vacanță, Rândunelele, Suflătorul de vise ilustrate de Thibault Prugne, pentru emoție și sensibilitate.

Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey, ilustrată excepțional, emoționantă și de sezon ☺.

Aproape tot ce este ilustrat de Quentin Greban, bineînțeles.

Din nostalgie pentru fetița mea, seria cu Iepurașul și Ariciul ilustrată de Chris Riddell, pentru copiii micuți.

Mi-ai dat temă grea; e ca și cum ar trebui să aleg cinci flori frumoase dintr-o florărie ☺. Ce să zic... Să mulțumim pentru că s-a inventat cartea!