Grafic + „Watchmen” și The Haunting of Hill House

21 decembrie 2018
Watchmen +

Watchmen este un roman grafic a cărui acțiune se petrece într-o ucronie unde oamenii au decis în viața reală să lupte împotriva crimei, îmbrăcați în costume de supereroi, până când au fost scoși în afara legii. The Haunting of Hill House este povestea a cinci frați care și-au pierdut mama în copilărie după o vară petrecută într-o casă aparent bântuită, reuniți de moartea surorii.

 

 

The Haunting of Hill House este, de asemenea, nu doar cel mai recent, dar și cel mai extrem exemplu al felului în care romanul grafic al lui Alan Moore și Dave Gibbons a afectat fața televiziunii moderne. Nu neapărat tematic (cu o excepție) sau în privința felului în care e tratat genul, cât în privința structurii și a tehnicilor narative folosite.

 

 

Ambele povești sunt într-un dialog cu genul din care fac parte, Watchmen totuși e mult mai deconstructivist, dar unul dintre motivele pentru care sunt remarcabile este felul în care își abordează personajele. Ambele opere pornesc mai degrabă cu niște stereotipuri specifice tipului de poveste, care pe parcursul desfășurării acțiunii capătă dimensiune și specificitate. Iar mijloacele prin care fac asta sunt deosebit de similare.

 

Atât Watchmen, cât și The Haunting of Hill House își spun povestea într-o manieră neliniară, urmărind câte un personaj sau cuplu de personaje pe capitol, respectiv episod, astfel încât revenim asupra acelorași evenimente, din mai multe perspective și în contexte diferite. Amândouă fac salturi între diferite fire epice separate în timp folosindu-se de nenumărate ori de tranziții racord producând senzația că timpul se frânge asupra sieși, că totul se petrece în același moment. Astfel se pune mai puțin accent pe mecanismele de cauzalitate în jurul cărora sunt construite poveștile mainstream (clasicul personajul vrea ceva, dar se întâmplă ceva, așa că), explorând mai degrabă în detaliu felul în care personajele reacționează la evenimente și se raportează unele la celelalte. Iar amândouă reflectă acest joc cu frângerea timpului printr-un personaj decuplat din timp.

 

Nu cred că există o influență directă asupra lui The Haunting of Hill House din partea lui Watchmen. Nu una asumată, cel puțin. Și, evident, nici nu au originat în Watchmen. Știm că Moore e tributar lui Kurt Vonnegut și Nicolas Roeg. Însă felul în care sunt folosite într-o narațiune de tip serial, nu e doar o reproducere a lor, ci o mutație. Și ajungem la Watchmen, la Alan Moore și Dave Gibbons, nu la Vonnegut, Roeg, Lean sau chiar Proust deoarece difuzarea tehnicilor acestora în mediul televiziunii i se poate atribui lui Damon Lindelof care a făcut uz de ele în Lost și The Leftovers și care va realiza adaptarea în serial de televiziune a Watchmen pentru HBO. Totuși faptul că astfel de abordări rămân apreciate la peste 30 de ani de publicarea romanului grafic ne arată că succesul său nu a izvorât doar din felul insolit în care a tratat supereroii.

 

Articol de Alin Răuțoiu

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART