Grafic + „Carton” și „Gremlins”

08 mai 2019

Atât Gremlins, cât și Carton sunt două povești despre creaturi monstruoase care invadează suburbia nord-americană, o terorizează, transformă și consumă. Creaturile sunt cadouri oferite fiului de către un tată excentric cu ocazia Crăciunului, respectiv zilei de naștere. În amândouă creaturile sunt inițial pașnice, ba chiar prietenoase, însă înmulțindu-se exponențial devin din ce în ce mai fioroase și primejdioase. Comparația s-ar putea opri aici, dar romanul grafic chiar vrea să fie comparat cu filmul lui Joe Dante, până și cu riscul de a se faulta.

 

 

Atât Gizmo, cât și cartonul fermecat vin la pachet cu un set de reguli care dacă nu sunt respectate aduc prăpăd. Dacă cele din Gremlins rezistă numai unei interogări superficiale (sunt până și subiect de glumă în Gremlins 2), ele măcar joacă un rol în intriga filmului. În Carton, în schimb, nu doar că se suprapun, dar nici măcar nu declanșează conflictul prin nerespectare. Ele nu fac altceva decât să trimită la îndrăgitul film groază. Deci să vedem ce poate reieși dacă nu oprim comparația doar la câteva evenimente, ci ne uităm și la aspectele tematice.

 

Gremlins este o satiră a suburbuiei americane, a conformismului acesteia, ilustrând violența care se ascunde după gărdulețele albe și sub peluzele imaculate. Mai mult, gremlinii reprezintă frica locuitorilor din suburbii de a fi invadați. Dar nu de către dușmani din afara țării, ci de către locuitori din mediul urban. Este o frică puternic rasializată, cum sunt și gremlinii înșiși în câteva momente. De aceea, ca în multe filme horror fie că sunt cu monștri sau slashere, victimele simpaticilor monstruleți nu trezesc multă simpatie, ci primesc ceea ce au meritat. Desigur, gremlinii rămân personaje negative care trebuie înfrânte, iar ordinea trebuie restabilită.

 

 

În Carton, pe de altă parte, suburbia este un spațiu cândva într-adevăr idilic, acum însă devastat de Marea Recesiune. Care nu a fost cauzată de lăcomia bancherilor de pe Wall Street, dar de a oamenilor în general. Probabil de aceea Mike și are o aversiune aproape patologică pentru a se împrumuta, preferând să-și caute slujbe mult sub calificarea sa pentru a se descurca de pe o zi pe alta. Creaturile din Carton nu-s invadatori străini, nu reprezintă frica de un altul, ci sunt cele mai rele versiuni ale noastre, animate de cele mai întunecate gânduri. Desigur, în lumea din Carton aceste versiuni se confundă cu cele care nu recunosc ierarhiile tradiționale și doresc să-și afirme independența.

 

Deși schema poveștilor este asemănătoare, Carton se plasează în dialog cu Gremlins tocmai pentru a-i contesta viziunea despre spațiul în care se plasează. Dacă în filmul lui Joe Dante, precum și în filme de Douglas Sirk, Tobe Hooper și David Lynch, suburbia este refugiul unor oameni atomizați, meschini, șovini, în Carton mediul suburban este locul în care comunitatea se face simțită prin într-ajutorare și cooperare, dar și prin respectarea limitelor.

Articol de Alin Răuțoiu

 
Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART