Genius la grădiniță #86 Păpușa de cârpă
Ce faceți cu toate jucăriile vechi sau stricate ale copiilor? Dar mai ales, ce faceți atunci când, în fiecare magazin apar noi tentații: jucării colorate, interactive, modele „îmbunătățite”, pe care „toți copiii le au”?
Ca educatoare, observ frecvent această tendință. Anumite jucării devin, peste noapte, vedete. Nu neapărat pentru că sunt frumoase sau valoroase în sine, ci pentru că… sunt un trend. Iar trendul, cumva, e mai puternic decât orice recomandare. Mă uit la ele, uneori au ochi mari, pătrunzători, zâmbete obraznice sau chiar trăsături neliniștitoare și nu înțeleg imediat ce anume le face atât de dorite.
Însă nu este datoria mea să interzic, ci să ghidez. Când achiziționăm jucării pentru copii, ar fi ideal să urmărim și componenta educativă.
- să stimuleze gândirea logică (puzzle-uri, lego)
- să dezvolte imaginația (păpuși, costume, jocuri de rol)
- să încurajeze motricitatea (jocuri de construit, de asamblat)
Desigur, trebuie să ținem cont și de preferințele copilului. Însă există o linie fină între dorința autentică și dorința influențată de grup sau de reclamă. Își doresc acea jucărie pentru că le place cu adevărat, sau pentru că toți ceilalți o au?
O poveste care atinge exact acest subiect este Păpușa de cârpă de Michael Ende, o carte sensibilă și profundă, ilustrată de Roswitha Quadflieg.
Firul narativ urmărește o păpușă veche, de cârpă, a cărei singură meserie era una nobilă: să-l înveselească pe băiețelul care o iubea. Însă totul se schimbă când acesta descoperă magia unui magazin plin de jucării moderne. Vrăjit de varietate și noutate, o aruncă pe cea veche.
Păpușa trece prin multe: e târâtă de căței, ajunge într-un tomberon, apoi în căruțul unui om nevoiaș. În tot acest timp, băiețelul începe să-i simtă lipsa. Nici roboțeii care merg clătinat, nici păpușile care vorbesc singure nu îl pot înveseli așa cum reușea ea.
Oare să nu fie vorba, până la urmă, despre cum arată o jucărie, sau chiar un om, ci despre cum ne face să ne simțim? Copiii (și nu doar ei) se atașează de jucării pentru emoția pe care o primesc: bucurie, siguranță, amintiri, iubire. E un detaliu important, mai ales când ni se pare greu să-i convingem să renunțe la o jucărie veche, ruptă sau „neinteresantă”.
O altă realitate cu care se confruntă părinții este următoarea: copiii renunță greu la jucăriile vechi. Și poate că nu ar trebui să îi forțăm să o facă, decât dacă le dăm un sens. Eu am încercat să lucrez cu copiii pe această temă. Nu pentru a-i ajuta pe părinți să elibereze spațiul din casă, ci pentru a cultiva empatia și generozitatea.
Le-am spus că am prieteni mai puțin norocoși care nu au deloc jucării. Și că putem face împreună niște copii fericiți. Surpriza a venit în zilele următoare, când au apărut la grădiniță cutii pline cu jucării oferite de ei.
Finalul poveștii păpușii de cârpă este unul fericit. Bunica băiețelului o regăsește în căruțul omului nevoiaș, o coase, o spală și i-o dăruiește nepotului înapoi, Iar băiețelul înțelege, în sfârșit, că adevărata valoare nu e în strălucire sau etichetă, ci în amintiri, iubire și emoție. Așa cum poate ar trebui să înțelegem și noi.
Cu drag,
O educatoare
Oana Paraschiv
