Genius la grădiniță - Călătorie
Dezvoltarea imaginației copiilor se află pe ordinea de zi, iar cartea pe care am ales-o se potrivește perfect cu acest obiectiv.
Călătorie, scrisă și ilustrată de Aaron Becker, urmărește spiritul de observație al copiilor, analizarea ilustrațiillor și puterea imaginației, aceștia având nu doar rolul de ascultători, ci chiar de povestitori, dând glas ilustrațiilor. Au observat după primele pagini lipsa cuvintelor, iar asta i-a făcut și mai atenți la ilustrații, fiind singurele care le spuneau de fapt povestea.
Călătoria pe un drum imaginar
Povestea urmărește călătoria unei fetițe un drum imaginar, presărat cu întâmplări și evenimente, care o conduc către un final fericit.
Inițial, plictisită și supărată că nu are un partener de joacă, apelează la membrii familiei care din păcate nu sunt disponibili. Mama gătește în timp ce vorbește la telefon (copiii au adăugat un nu e bine, se arde mâncarea), eu aș adăuga nu e bine deoarece timpul de calitate cu copilul este mai important. Nici tătăl, ocupat cu treburile pe calculator, nu devine un prieten de joacă pentru fețită.
Cromatica ilustrațiilor este mai mult decât grăitoare. Ilustrațiile sunt realizate în tonuri alb-negru pe tot parcursul încercării fetiței de a-și găsi un partener de joacă, singurele obiecte colorate fiind jucăriile cu care merge la membrii familiei și creionul roșu din camera ei.
Creionul magic
Un creion special, pe care copiii l-au numit magic, asta pentru că odată folosit, tot ce desenai cu el devenea realitate sau cel puțin o punte către o altă lume. O punte care inițial a fost trecută cu ajutorul unei uși desenate de fetiță pe peretele din camera ei. Ușa o duce într-o pădure luminată unde găsește un râu. Noroc cu creionul magic pe care l-a luat cu ea, astfel desenează o barcă ce o duce într-un regat impresionant.
Acolo întâmpină dificultăți de orientare, fiind un regat cu străzi pe apă, iar căderea într-o cascadă este împiedicată tot cu ajutorul creionului. A desenat un balon cu aer cald în căderea ei ce o poartă pe aripile vântului întâlnind tot felul de mașinării zburătoare, lumea imaginației este plină de invenții și nemaivăzut.
Fiind martoră la o nedreptate, o pasăre este prinsă într-o cușcă de niște soldați, fetița se hotărăște să o ajute. Astfel o eliberează pe pasărea mov cu un pelerinaj cel puțin impresionant, dar ajunge să fie ea prizonieră. Însă lucrul bun nu este niciodată uitat, așa că pasărea se întoarce, de data aceasta ea fiind salvatoarea fetitei.
Creionul roșu care inițial fusese scăpat de fetița când a fost închisă în imensa colivie, ajunge din nou în mâinile ei prin intermediul păsării.
Aici copii au avut multe idei de ce ar fi putut desena ca să reușească să scape: o parașută, aripi, dar covorul a fost răspunsul corect. Astfel, fetița își urmărește noua prietenă care o duce la o ușă secretă, o ușă asemănătoare cu ușa din camera ei, diferența fiind că aceasta era mov, la fel pasărea. Ușa este de fapt un portal spre orașul ei, unde îl întâlnește pe creatorul păsării, un băiețel care deținea un creion ca al ei, doar că în altă culoare.
Astfel, cei doi și-au unit ustensilele magice și împreună au realizat o bicicletă cu două locuri, fiecare având acum un partener de joacă. Nu degeaba aceasta carte a primit mențiunea Caldecott, o distincție acordată unor cărți ilustrate pentru copii care au fost foarte apreciate.
Ce m-a surprins a fost răspunsul unei fetițe la întrebarea De ce ți-a plăcut fetița din carte?
Se pare că s-a regăsit în momentele ei de plictiseală când nu are cu cine să se joace: că și eu mă gândesc cu cine să mă joc. Poate că un creion magic ar schimba situația sau poate doar magia adulților mai prezenți și mai atenți la nevoile copilului, iar când zic nevoie mă gândesc la timp de calitate cu părintele lui.
Activitate
Este o călătorie în lumea imaginației care îi lasă pe copii să intuiască ce simt, fac sau vor să transmită personajele. Ba mai mult, după ce le-am prezentat eu cartea, au dorit să fie și ei povestitori. Într-un fel, lipsa textului i-a făcut mai încrezători că se pot descurca să o citească și nu s-au înșelat.
Astfel, am dus imaginația la nivelul următor. Le-am împărțit fiecaruia o foaie A4 pe care erau desenați doi ochi. Sarcina lor a fost să deseneze cui îi aparțin ochii. Au avut practic de terminat un desen care putea duce către orice: animale, oameni sau obiecte. Vă las mai sus ai cui au fost de fapt ochii din perspectiva copiilor.
Cu drag,
O educatoare
Oana Paraschiv
