Genius la grădiniță #107 ”Ursuleții Berenstain”

de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 ianuarie 2026 | actualizat 21 aprilie 2026
Genius la grădiniță #107 ”Ursuleții Berenstain”

Știința pe înțelesul celor mici. Descoperă ”Marea carte despre știință și natură”

Ce ați zice de o călătorie de un an în Țara Urșilor? Ursuleții Berenstain vin de data aceasta cu o enciclopedie interesantă și plină de curiozități. Marea Carte despre știință și natură, scrisă și ilustrată de Stan și Jan Berenstain, îl aduce în atenția copiilor pe profesorul Știe-Tot, cel mai faimos urs de știință al vremurilor sale.

De ce este ceastă carte esențială pentru micii exploratori

Învățarea conceptelor STEM 

După cum sugerează și titlul cărții, informațiile sunt din domeniul științei și naturii, dar prezentate într-un mod atractiv și jucăuș, unde imaginile explică infomația, nu doar o decorează.

 

Ursuleții Berenstain. Marea carte despre știință și natură

 

O călătorie fascinantă prin cele patru anotimpuri

Nu degeaba v-am invitat într-o călătorie de un an, asta pentru că drumul spre cunoaștere începe cu cele patru anotimpuri. Fiecare anotimp are rubrica lui în care le sunt prezentate copiilor lunile, activitățile, vremea și sărbătorile din fiecare anotimp.

Iarna vine cu informații despre zăpadă, de la cum se formează, cum ne îmbrăcam, dar și multe idei de activități distractive. Se pare că pe lângă marea bulgăreală, săniuțe și patine sunt mari șanse ca iarna să aducă și picături de nas și ursuleți la pat.

Ursuleții Berenstain. Marea carte despre știință și natură

Primăvara pe de altă parte vine cu ploi, vânt, soare și păcăleli, 1 aprilie fiind deja cunoscut copiilor ca ziua păcălelilor sau o altă zi în care avem motiv de distracție și de râs. În carte descoperim cum se formează tunetele, fulgerele, dar și explicații despre burniță, averse sau curcubeu.

Având ca temă săptămânală Fenomele naturii, aceasta a fost partea la care am zăbovit mai mult, fiind un suport explicativ pentru mine ca educatoare. Odată fiind parcurse toate anotimpurile cu explicații și ilustrații care fac înțelegerea informațiilor foarte ușoară. Ursul Tată devine ghid într-o plimbare prin natură, de la animale, păsări, pești și insecte până la plante și curiozități despre Pământ.

Ursuleții Berenstain. Marea carte despre știință și natură

Surpriza e abia la final când ultimul punct de oprire al călătoriei are loc la un târg de știință. De la cum functionează utilajele și știința materiei la proiecte și experimente. Marea carte este de fapt mare datorită cumulului de informații care sunt surprinse într-un mod succint și pe înțelesul copiilor.

 

Descoperă și alte Cărți ilustrate pentru copii 0-7 ani

 

De la fizica de bază la minunile naturii

La târgul de știință aflăm despre cele trei tipuri de materie (solidă, lichidă și gazoasă) fiind prezentate cu ajutorul ilustrațiilor, a textului scurt și exemplelor concrete. O idee apare la final de carte sub forma unui URSO-AVION cu URSO-ENERGIE.

Tata Urs are grijă să numeroteze fiecare pas, fiind însoțit de ilustrații sugestive care pare că nu au nevoie și de ajutorul meu în a le explica copiilor ce au de făcut. O idee care nu avea cum să nu fie pusă în practică de micii mei ascultători.

Ursuleții Berenstain. Marea carte despre știință și natură

Iar dacă aceasta carte ajunge în mâinile copilului dumneavoastra, v-am pregătit și un mic quiz care va duce la verificarea înțelegerii conținutului, la fixarea informațiilor, dar și la stimularea gândirii logice și a limbajului.  Nu ezitați să folosiți cartea ca suport dacă întâmpină dificultăți în rezolvare.

Această carte este potrivită copiilor cu vârste de peste 5 ani, asta pentru că ei sunt într-o etapă în care curiozitatea și gândirea îi ajută să descopere și să înțeleagă mai profund lumea din jur. O lectură educativă, prietenoasă și ușor de iubit de către cei mici, dar și de cei mari, pentru momentele când întrebările copiilor apar pe neașteptate, dar răspunsurile sunt deja în carte.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv

Oana Paraschiv – Educatoare pasioantă de povești și creativitate

Întrebări frecvente

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART