Avanpremieră „BONE. Fuga din Boneville" de Jeff Smith

07 februarie 2019
Avanpremieră „BONE. Fuga din Boneville" de Jeff Smith

Publicată independent începând cu 1991, serialul alb-negru de aventuri al lui Jeff Smith a fost un succes răsunător, rezistând chiar și crizei benzii desenate nord-americane din anii ‘90. De aceea a și beneficiat în 2005 de o reeditare color din partea editurii Scholastic, sub imprintul Graphix, revitalizând piața nord-americană de bandă desenată pentru tineret.

 

Spre deosebire de alte seriale de gen independente ale vremii ca The Crow, Sin City sau Spawn, nu se remarcă prin violență sau epatări adolescentine, ci e din capul locului un young-adult sincer, care pe parcursul lecturii înflorește și dezvăluie noi dimensiuni.

 

În primul capitol, cât timp îi urmărim doar cei trei veri Bone pierduți prin deșert, putem vedea influențele stilistice din Pogo de Walt Kelly, cât și cele la nivelul umorului și satirei sociale. Apoi, după ce Fone Bone se pierde în Vale, se întâlnește cu Șobomonștrii și e salvat la mustață de Marele Dragon Roșu, cartea poartă ecourile benzilor lui Carl Barks cu Donald Duck, Unchiul Scrooge și nepoții, schimbând exotismul țărilor străine și castelelor bântuite prin care se aventurau rățuștele cu decorul unui basm european. Dar având un pas mai chibzuit, temperând conflicte de amploare epopeică cu mici peripeții și gaguri, Bone propune o aventură care nu se epuizează după 30 de pagini.

Text de Alin Răuțoiu


 

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART