Lumile din valize. „Agenția de voiaj Lumi Stranii” de L.D. Lapinski
Voi ce ați alege: să aranjați lucrurile din cutii în casa nouă, să faceți cumpărături și să aveți grijă de enervantul frate mai mic care nu știe decât să roadă chestii (biscuiți, haine, piciorul mesei) sau să călătoriți în lumi nemaivăzute, în care se înalță munți din cristal și-n care solul e ca o trambulină? Ușoară alegere, nu-i așa? Exact așa gândea și Flick (Felicity Hudson pe numele întreg). Doar că nu i-a ieșit mereu cum a vrut ea.
Mai întâi și mai întâi cine ar fi zis că-n satul în care familia Hudson tocmai s-a mutat exista o agenție de voiaj. Apoi că această agenție nu era câtuși de puțin una obișnuită; de fapt, o dădea de gol și numele: Agenția de voiaj Lumi Stranii. Și cine să aibă habar că spațiul acela ponosit și ticsit cu valize de toate mărimile și culorile nu era decât punctul de plecare spre cele mai spectaculoase destinații din multivers. Da, știu, știu – am luat-o prea repede. Să începem cu începutul.
Agenția de voiaj Lumi Stranii este primul volum din trilogia omonimă, scrisă de L.D. Lapinski. A fost publicată la Editura Arthur în colecția Orange Fantasy, în traducerea lui Ciprian Șiulea. L.D. Lapinski este o autoare din Scoția, ale cărei cărți au fost traduse în optsprezece limbi și s-au bucurat de numeroase distincții. Trilogia se numără printre cele mai cunoscute scrieri ale sale, alături de trilogia Artezans și duologia Jamie.
Nu e greu de ghicit că Agenția de voiaj Lumi Stranii este o serie în care fantasticul se simte ca peștele în apă și-n care magia și-a adus periuța de dinți și șosetele alea cu gaură la degetul mic, numai bune de stat departe de ochii lumii. Adică se simte ca acasă – a fost prea mult metafora asta? Of! Chiar ar trebui să citesc și eu cărți mai serioase. Uite cum mă fac să scriu!* Dar să revenim. Cartea începe chiar așa: „Întotdeauna au existat în lumea noastră locuri în care se strânge magia. Dacă te uiți suficient de atent, o vezi.”
Adaugă în Coș Adaugă în Coș Adaugă în Coș Adaugă în CoșDescoperă și alte povești Orange Fantasy
De fapt, începe cu un citat din Sandman. Jocul de-a tine; dar cele de mai sus sunt primele propoziții din romanul propriu-zis. Așa că te aștepți să se petreacă lucruri cât se poate de magice și de minunate. Și toate așteptările îți sunt confirmate. Cum altfel să se întâmple într-o carte scrisă de o fană a lui Philip Pullman? Într-un interviu, autoarea chiar a spus că, atunci când era în școală, îi plăcea atât de mult Materiile întunecate, că voia să-i convingă pe toți că seria e mai bună decât Harry Potter. Iar în lista ei de autori preferați se mai află Eoin Colfer, Terry Pratchett și, desigur, Neil Gaiman. Cât despre combo-ul celor doi, volumul Semne bune, pentru L.D. Lapinski pare să fie mai mult decât un roman: „Am șaptesprezece ediții diferite”.
Cu așa un portofoliu de cititor, propriile povești nu puteau fi decât la fel de incitante. Iar povestea lui Flick și a lui Jonathan este dovada că magia există chiar și în lumea din afara paginilor. Cine e Jonathan? Jonathan Mercator este unul dintre cei mai fascinanți agenți de voiaj. Dacă-l vedeai accidental prin geamurile (nu neapărat curate) ale agenției, ai fi zis că e genul pierde-vară, pentru că „nu făcea altceva decât să stea la biroul agenției, cu gleznele încrucișate pe suprafața acestuia și scaunul înclinat în spate, și să citească”. Dar, dacă ajungeai să-l cunoști mai bine, ai fi aflat că este cel care menține în viață Agenția moștenită de la tatăl său și că este Custodele-Șef al Societății Lumi Stranii. Adică are grijă ca toți membrii Societății să facă ce trebuie să facă: „să se supună tuturor tipurilor de lumi în ce privește legile și practicile domeniilor lor și ale noastre”. Nici voi nu ați înțeles nimic, nu-i așa? Nici Flick, atunci când Jonathan i-a spus asta, imediat după ce puștoaica de 12 ani a observat prin bucata de sticlă spartă crăpătura strălucitoare. Așa că i-a explicat:
„― Înseamnă că membrii Societății promit să aibă grijă de lumile pe care le vizitează, ca și de aceasta. Și să respecte legile sau regulile locului în care călătoresc.
Flick arătă spre fotografiile frumos înrămate de pe perete.
― Toți aceștia au fost membri ai Societății Lumi Stranii? întrebă ea.
― Da, printre cei dintâi. Societatea are 147 de ani vechime, înțelegi.
Flick se uită la oamenii cu cizme, căciuli croșetate și haine impermeabile.
― Arată ca niște exploratori.
― Pentru că asta și sunt, adică erau, se corectă Jonathan. Se găsesc sute de valize aici și, prin urmare, sute de lumi. De toate trebuie avut grijă. Peretele acela îi comemorează pe unii dintre cei mai curajoși exploratori pe care i-a avut vreodată Societatea Lumi Stranii. Au descoperit lumi, au trăit aventuri...”
Acesta a fost doar începutul poveștii lui Flick. După ce a văzut magia prin bucata de sticlă, Jonathan și-a dat seama că și fata face parte din rândul celor capabili să observe mai mult decât simpla realitate. Desigur că fata nu s-a lăsat prea ușor convinsă – văzuse suficiente farse pe YouTube ca să se țină tare:
„― Magia nu e reală, spuse ea. Nu sunt un copil. Poți să-mi spui adevărul.
― De fapt, adesea adulții trebuie mințiți. Probabil ți s-a spus că magia nu e reală deoarece omul obișnuit care cutreieră lumea crede că ăsta e adevărul. Dar eu pot să te asigur că e extrem de reală. E ceea ce ai văzut prin lupă. […]
― Dacă ar fi reală, spuse, toți ar ști despre ea. Toți ar ști despre lupele astea. Ar apărea la știri.
― Nu toată lumea poate să le folosească, spuse Jonathan scoțând instrumentul minuscul din buzunar și rotindu-l între degete. Înțelegi – oricine poate să intre în agenția asta de voiaj. Ușa e deschisă la 9 și încuiată la 5. Dar nu toată lumea poate să devină membru al Societății Lumi Stranii.”
Însă Flick și-a meritat locul în Societate. După ce a citit Studiul asupra datelor referitoare la Societatea Lumi Stranii (o carte work-in-progress la fel de stranie pe cât îi sună numele), a depus jurământul și a făcut prima ei călătorie:
„În timp ce intra, Flick ajunse să pășească în sus, fără să schimbe mișcarea picioarelor ei, astfel că în același timp intra în valiză și ieșea din ea. Simțea miros de copaci și pădure, dar îl auzea pe Jonathan în agenția de voiaj și, cumva, putea să vadă în amândouă locurile deodată și... O mână o împinse blând de la spate și Flick păși iar […]. Stătea singură, într-o altă lume.”
Iar apoi au urmat alte și alte călătorii. Dar și alte zile petrecute în casă, având grijă de lista de ingrediente pentru cina familiei, de fratele ei mai mic, Freddy, și de tot ce mai era nevoie într-o gospodărie în care părinții munceau încontinuu, în ture interminabile, făcând ore suplimentare, pentru a avea o viață la limita supraviețuirii – fără urmă de magie.
Momentele în care putea fugi spre Agenția de voiaj erau adevărate guri de oxigen pentru Flick, care nu-și imaginase că putea călători dincolo de granițele țării. Iar acum nu doar că vedea lumi nemaivăzute, dar era parte a magiei: pentru că „Agenția de voiaj nu vinde vacanțe. Vindem minunare.” Treptat însă a aflat că minunile acestea ascund și părți întunecate ale semenilor, ale multiversului și ale magiei. Iar dispariția tatălui lui Jonathan e una dintre aceste pete, pe care nu o pot desluși și care le revelează alte mistere și alte lucruri de îndreptat:
„― Crezi că... începu ea.
― E posibil.
― Ar putea fi locul în care...
― Presupun că tatăl meu...
― E posibil să fi mers în toate lumile de pe lista aceea. Și într-una dintre ele s-a blocat. Am putea să-l găsim!
― Poate, șopti Jonathan. Poate.”
Dar când doi prieteni au descoperit o pistă și au la dispoziție o mulțime de valize pline cu Lumi Stranii, e greu să le stai în cale. Deși niște hoți de profesie, o răpire, o lume pe cale de dispariție, o doză bună de egoism și-un adevăr spus pe jumătate le dau serios de furcă.
În patruzeci și unu de capitole, Agenția de voiaj Lumi Stranii reușește nu doar să construiască lumi cu totul speciale, dar îi face loc magiei până și-n cele mai neașteptate locuri: cum ar fi spațiul îngust dintre un băiat de optsprezece ani care a greșit și o fată de doisprezece capabilă să-l ierte și să continue aventurile alături de el.
*Glumesc, desigur! Cine are chef de cărți serioase, când poate să citească teancurile de cărți fantastice ȘI amuzante, cum e Agenția de voiaj Lumi Stranii.
