„Tigrul din pădure” de Kate DiCamillo spune, cu multă delicatețe, o poveste despre pierdere și despre felul în care durerea poate rămâne ascunsă mult timp în interiorul nostru.
Rob este un băiat care a învățat să fie tăcut. După moartea mamei sale, își strânge emoțiile undeva adânc și încearcă să meargă mai departe fără să le dea voie să iasă la suprafață. Nu plânge, nu vorbește despre ce simte, nu cere ajutor. Pare liniștit, dar în interior se adună o presiune pe care nu o poate numi.
„În dimineața aceea, după ce a descoperit tigrul, Rob s‑a așezat sub sigla de la Motelul Steaua din Kentucky și a așteptat autobuzul școlii ca și cum ar fi fost o zi ca oricare alta. Sigla motelului era alcătuită dintr‑o stea luminată de un neon galben care urca și cobora peste forma statului Kentucky luminată de un neon albastru. Lui Rob îi plăcea sigla; avea impresia vagă, dar stăruitoare că o să‑i poarte noroc. Știa prea bine că avusese noroc când găsise tigrul. Era în pădurea din spatele Motelului Steaua din Kentucky, în adâncul pădurii mai degrabă.”
Colega lui, Sixtine, este cea care îl face să iasă de sub carapacea opacă în care intrase. Aceasta este curajoasă și directă, spune ce gândește, pune întrebări incomode și nu se teme de emoții. Prin prietenia lor, Rob începe să înțeleagă că a simți nu este o slăbiciune. Prezența ei îi oferă un spațiu sigur în care poate rosti, treptat, ceea ce până atunci a rămas nespus.
„Fata a rămas pe mijlocul culoarului, clătinându‑se odată cu autobuzul. I‑a țintuit cu privirea.
— Nu‑i vina mea că nu aveți haine bune, a zis ea în cele din urmă și s‑a așezat pe un scaun, cu spatele la ei.
— Hei, ne pare rău, a zis Norton. N‑am vrut să te supărăm. Hei, a zis el iar, cum te cheamă?
Fata s‑a întors și s‑a uitat la ei. Avea un nas ascuțit și o bărbie ascuțită și niște ochi negri de tot.
— Sixtina, a zis ea.
— Sixtina! a hăhăit Billy. Ce‑i cu numele ăsta tâmpit?
— Mă cheamă ca pe capelă, a zis ea rar, pronunțând fiecare cuvânt tare și răspicat.”
Tigrul pe care îl descoperă Rob în pădure devine imaginea lumii sale interioare. Ținut într-o cușcă, puternic și neliniștitor, el simbolizează furia, dorul și frica pe care Rob le-a strâns în el. Tigrul nu este un pericol exterior, ci o reflecție a ceea ce băiatul nu îndrăznește să spună. Cușca sugerează cât de mult ne putem limita singuri atunci când credem că tăcerea ne protejează.
„Pe drumul terifiant spre Steaua din Kentucky, Rob și‑a dat seama de cine îi aducea aminte privirea tigrului. De Sixtina. A știut că, atunci când o să‑i spună că are cheile de la cușcă, ochii o să‑i scânteieze cu aceeași sclipire feroce. A știut că o să insiste să‑i dea drumul tigrului.”
Nu vă spun ce se întâmplă cu tigrul din pădure și nici cu prietenia dintre cei doi. Vă spun doar că veți avea parte de o surpriză!
Cartea vorbește despre vindecare și despre curajul de a deschide ușa către lume atunci când ai ținut-o mult timp închisă. „Tigrul din pădure” a fost vedeta lunii ianuarie la Clubul de lectură Parentropolis și am avut-o invitată pe Andreea Goliță, psihoterapeut de cuplu și familie.
A fost ocazia perfectă să discutăm despre emoții: am vorbit despre cum ne afectează emoțiile neexprimate și despre cum, din când în când, apare un tigru în noi. Nu ne dorim să fim tigri, dar nici țestoase nevăzute și nerespectate, așa cum era Rob.
Andreea Daniela Goliță le-a vorbit copiilor despre bufnița cea înțeleaptă, care știe să își recunoască emoțiile și să își comunice nevoile. Au fost exerciții simpatice, iar copiii au experimentat starea de țestoasă – speriați și neputincioși –, starea de tigru – agresivi și dornici să se impună –, până au ajuns la starea de bufniță, înțeleaptă și calmă.
Am învățat despre emoții pornind de la povestea tigrului, o poveste care se adresează copiilor cu vârste între 10 și 12 ani. În alegerea cărților pentru cluburile de lectură mă ajută fetița mea, Alexa Hagiescu (9 ani). De data aceasta, a vrut să lase și ea câteva cuvinte despre carte:
Mi s-a părut o carte surprinzătoare: la final mi-au dat lacrimile.
Mi-a plăcut că Rob, personajul principal, s-a schimbat după venirea Sixtinei și că s-a împrietenit cu ea. Sixtina mi se părea hotărâtă, curajoasă și frumoasă.
Amândoi aveau probleme în familie, iar asta i-a unit.
Cartea ne arată că, dacă ascunzi emoțiile, poți avea reacții în corp.
La următoarea ediție a clubului discutăm cartea „Clubul rataților” de Andrew Clements.
