Iubirea văzută prin ochi de copil: Cum cultivăm empatia și încrederea în sine prin povești

Luna februarie a devenit neoficial luna iubirii. Avem două zile în care sărbătorim iubirea, iar luna februarie este doar un pretext frumos pentru a o celebra. Vă adresez o întrebare la care și copiii au căutat răspunsuri, fiecare venind cu propria variantă, ce e iubirea?

Iubirea prin ochi de copil

Probabil depinde pe cine întrebi, ceea ce e normal, cu siguranță nu veți avea aceleași răspunsuri ca piticii mei, dar tot trebuie să vă fac o descriere a iubirii văzută prin ochii lor. Dacă ai 5 ani, iubirea e când mami te ia în brațe, când îi dai o îmbrățișare unui prieten, când vă jucați împreună în parc cu cei mai buni prieteni.

Iubirea prin ochii educatoarei

Când ai 28 de ani, iubirea e când, ca educatoare, primești un portret desenat de un copil. Poate nu semeni cu tine, dar ești exact cum te vede el: importantă. Iubirea e când într-o zi oarecare, primești o bomboană luată pe furiș din bolul cu dulciuri de acasă, să ai 5 ani și să ascunzi o bomboană doar pentru a i-o da educatoarei tale, ei bine, asta e iubirea pentru mine. Iubirea e dulce. Și uneori vine pe furiș.

Dacă ar fi să descriu iubirea în calitate de educatoare, probabil nu aș termina curând, dar aș concluziona că iubirea este despre mâini mici care oferă mult, fără să știe cât valorează.

Îmi doresc să le ofer copiilor mai mult decât cunoștințe, mai mult decât experințe și trăiri, îmi doresc să pun bazele unui adult sănătos emoțional. Lucrăm împreună cu emoțiile prin jocuri, scenete și situații practice care ne ajută să le identificăm, să le exteriorizăm și să învățăm cum să le gestionăm. Lucrez zilnic cu ei la creșterea încredererii în forțele proprii, la cultivarea empatiei și la iubirea de sine.

Iubirea pleacă din interior spre exterior, cum ai putea să dai iubire celorlalți când tu nu te iubești pe tine? Poate suna clișeic, dar iubirea de sine este de fapt baza unui sine împăcat cu tot ce reprezintă el, cu defecte și calități, cu atuuri și minusuri și fix asta îmi doresc să le dezvolt copiilor, să se accepte așa cum sunt, să se iubească pentru ceea ce sunt și să creeze relații bazate pe respect și empatie.

Despre iubirea de sine

Termenul de iubire de sine nu le este deloc familiar, dar am ales trei cărți cu care intenționez să îi însoțesc în această călătorie. Prin povești pline de culoare și cu ajutorul simpaticelor personaje care se confruntă cu emoții, frici și dificultăți, copiii vor învăța să recunoască emoțiile, cărțile devenind astfel oglinzi ale acestora. Poate se vor identifica cu personajele sau cu sentimentele acestora, poate vor trece printr-o situație asemănătoare sau poate pur și simplu vor înțelege, prin povește, că toate emoțiile sunt normale și că este în regulă să le simtă.

Top 3 cărți pentru copii care explică acceptarea și încrederea în sine

Ajutoarele mele pentru înțelegerea iubirii de sine sunt Thelma din cartea Unicornul Thelma, scrisă de Aaron Blabey, Oul, personaj princinpal în cartea Un ou cuminte scrisă de Jory John și Pete Oswald, dar și Pisi din cartea Iți-Biți Pisi Corn scrisă de Shannon Hale și Leuyen Pham.

Lecții despre curaj și acceptare

La prima vedere pare că nu au nicio legătura una cu alta, însă odată ce ajungi să parcurgi firul narativ găsești punctul comun, iubirea de sine. Toate personajele trec prin diferite situații, de la vopsitul cu roz și sclipici sau adăugarea unui corn fals, la plasturi împotriva durerilor de coajă (simpaticul ou avea dureri groznice din cauza grijii de a-i mulțumi pe ceilalți).

Situații care deși par copleșitoare sau epuizante, sunt de fapt teste de inițiere pentru personajele noastre, iar pentru noi, cititorii, dar cel mai mult pentru micii ascultători, sunt exemple de rezolvare a situațiilor dificile, de gestionare a emoțiilor și a bucuriilor.

Thelma învață lecția curajului, curajul de a se accepta așa cum este, fără să se mai compare cu alții, Oul pe de altă parte învață cum să facă față presiunii celorlalți, iar Pisi descoperă că fiecare are propria frumusețe.

Thelma își dorește cu ardoare să fie și ea un unicorn, ea fiind o iapă simpatică al cărei prieten, Otis, o vedea perfectă. Însă Thelma nu se considera așa, lucru care o determină să se transforme cu ajutorul unui morcov, vopsea roz și sclipici într-un unicorn. Schimbarea a fost pe placul Thelmei, a devenit vedetă, lumea o iubea, însă nu pentru mult timp, asta din cauza aceleaiși notorietății care inițial a flatat-o, dar care ulterior a devenit sufocantă. 

Morala poveștii aduce în atenția copiilor că nu trebuie să fim altcineva ca să fim speciali. În ochii potriviți suntem deosebiți așa cum suntem, însă cel mai important este să descoperim cu proprii noștri ochi cât de speciali suntem. Thelma ne învață că e minunat să visezi, să vrei să fii întodeauna mai bun, însă e și mai minunat să te simți bine cu ceea ce ești, chiar și fără sclipici.

Aceeași iubire de sine este transmisă și în cartea Iți-Biți Pisi-Corn, de data aceasta prin intermediul relației de afecțiune și prietenie dintre cele două personaje principale. Povestea pisicuței care își dorește să devină un unicorn le prezintă copiilor atât acceptarea de sine, dar și acceptarea celorlalți prin intermediul Unicornului. Acesta din urmă, prin atitudinea deschisă și prietenoasă, dar și prin intermediul complimentelor pe care i le face lui Pisi, îl face să se simtă frumos așa cum este, un pisic blănos și adorabil.

În cea de-a treia carte aleasă pentru tema iubirii de sine îl cunoaștem pe Ou, care deși este un ou cuminte se simte stresat că toți din jurul lui acționează nepotrivit. Farsele, distrugerile și comportamentul celorlalte ouă îl determină părăsească piața, acolo unde se afla atât casa, cât și prietenii lui. Plecarea este de fapt un drum al inițierii unde oul se gândește mai mult la propria persoană, la ceea ce simte și ce își dorește, ajungând într-un final dispus să fie mai atent la propria persoană și mai puțin la ceilalți.

Astfel legătura dintre cele trei titluri alese de mine este tocmai conștientizarea propriei frumuseți, iubirea de sine ce trebuie mereu să fie conștientă și asumată. Cărțile îi ajută pe copii să descopere că valoarea lor nu vine din comparație sau validare externă, ci din felul unic în care sunt.

Probabil că lecția iubirii de sine este una pe care o învățam toată viața, un proces continuu la care lucrăm și noi adulții. Tocmai de asta e bine să le ușurăm procesul copiilor din viața noastră, să le oferim instrumentele și încrederea necesare pentru ca, pe măsură ce cresc, să-și susțină singuri acest proces și să devină adulți echilibrați emoțional.

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv