Vinul schimbă cârtiţa în vultur

de Bogdan Alexandru Stănescu acum 7 ani

Iarasi, nu-mi dau seama ce diavol, ce capriciu al destinului mi-a scos in cale Ultimele zile din viata lui Charles Baudelaire, cartea aia superba a lui B.H.L., mult hulitul si, recent, dispretuitul de catre tagma jurnalistilor culturali. Pentru ca a luat in serios o poanta. Drept care se rid toate prostele la gard. Ma rog, passons... Dar inainte de a trece, le reamintesc desteptilor ca au omis sa citeasca American Vertigo, unde Levy jura (in 2004) ca Obama va fi presedintele Statelor Unite. Revin la romanul lui, la combinatia monstruoasa de jurnal apocrif baudelairian si relatare din zborul pasarii... Un Baudelaire semi-paralizat, capabil doar sa scrisneasca injuraturi atroce intr-o camera mizerabila de hotel belgian. "Voi arata inconvenientele hasisului, dintre care cel mai neinsemnat, in ciuda rezervelor de bunavointa necunoscute pe care le face sa incolteasca in aparenta in inima, spun eu, este acela de a fi antisocial, in timp ce vinul este profund uman, as indrazni chiar sa zic om de actiune. " Iar eu as indrazni sa supralicitez si sa spun ca cel care bea este un super-erou... Se trece prea usor peste eroismul betivului. Ma refer aici la betivul cu misiune, la cel care traieste prin alcool, nu iau in considerare utilizatorul bauturii. Ca si in alte cazuri, ne intereseaza cu precadere monstruosul, capcaunul. Vinul lui Baudelaire este chiar acest filtru, zona de trecere dinspre banal inspre extraordinar. Amintiti-va doar exemplul lui Marius, celebrul reformator al armatei romane, unchiul lui Cezar, betiile lui legendare, victoriile lui fara comparatie. Amintiti-va si de adversarul lui numarul 1, Sylla, rautatea intruchipata, Roma sfisiata intre doi eroi subjugati de vin. Nu-l pot admira pe Cezar, acest copiator Xerox al unchiului sau, politicianul care nu bea deloc, de teama ca i s-ar putea declansa epilepsia.

Citiţi articolul în întregime aici.