Trenul amintirilor: ”Prima dată”, ultimul volum al seriei, coordonat de Laura Albulescu și Andra Matzal

03 martie 2014

Am tot auzit vorbindu-se despre colecția Prima dată de la Editura Art și am tot văzut cărțile pe rafturile librăriilor. Ba chiar am și cumpărat câteva volume (Primii mei blugi, Primul meu fum și Primul meu porno) cadou pentru câțiva prieteni. Însă acum a fost prima dată (puțin amuzant, nu?) când am citit un volum din această colecție. Și, nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns direct la ultimul volum publicat.

O întâmplare pe care o numesc acum fericită pentru că mi-a deschis apetitul pentru colecția Prima dată - care a luat și premiul pentru cea mai bună colecție la Gala Bun de Tipar în 2012 – așa cum mă îndoiesc că ar fi făcut-o unul dintre celelalte volume. 

Din punctul meu de vedere, valoarea colecției stă, în primul rând, în numărul mare de scriitori invitați să contribuie, dar și în diversitatea acestora (prozatori, dramaturgi, poeți, consacrați sau debutanți) și în varietatea meseriilor celorlalți participanți – muzicieni, actori, jurnaliști (culturali sau nu), critici literari, regizori, filosofi etc. Și asta pentru că ajungi să guști, cu lingurița, câte puțin din toate. În al doilea rând, subiectele care au dat titlurile volumelor sunt faine, generoase și îi provoacă cititorului cel puțin o amintire și o identificare: Prima mea carte, Prima mea călătorie în străinătate, Prima mea beție, Primul meu job, Prima mea dezamăgire în dragoste ș.a. De dragul cifrelor, care ne impresionează de fiecare dată, trebuie să vă spun că cele nouă volume ale colecției se traduc în 233 de texte și 127 de autori. 

Cel de-al nouălea volum este intitulat generic Prima dată,  a fost coordonat de Laura Albulescu și Andra Matzal, publicat în iunie 2013 și, precum vă spuneam mai devreme, este ultimul – deși cei de la Editura Art puteau să continuie bine mersi seria până la adânci bătrâneți, atât de largă este paleta de subiecte. Iar în cele 424 de pagini găsim prime dăți relatate de 45 de autori: Laura Albulescu, Ion Barbu, Mihai Barbu, Lavinia Branişte, Philip Ó Ceallaigh, Marius Chivu, Bogdan Coşa, Andrei Crăciun, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Raluca Dincă, Florin Dumitrescu, M. Duţescu, Şerban Foarţă,  Miron Ghiu, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Bogdan Iancu, Florin Iaru, Vera Ion, Cristi Luca, Cosmin Manolache, Matei Martin, Andra Matzal, Marin Mălaicu-Hondrari, Dmitri Miticov, Dan Pleşa, Matei Pleşu, Antoaneta Ralian, Ana Maria Sandu, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Şerban, Cecilia Ştefănescu, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Răzvan Ţupa, Vlad Ursulean, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, Luiza Vasiliu, Constantin Vică şi Elena Vlădăreanu.

Citeşte în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART